Spania: Doi presupuși membri ai unei celule extremiste, arestaţi
Poliția națională spaniolă a arestat marți un bărbat și o femeie suspectați de recrutarea de candidați la jihad și de lansarea unor amenințări la adresa Spaniei și a Franței, a anunțat Ministerul de Interne
Poliția națională spaniolă a arestat marți un bărbat și o femeie suspectați de recrutarea de candidați la jihad și de lansarea unor amenințări la adresa Spaniei și a Franței, a anunțat Ministerul de Interne
Arestările celor două persoane, cu cetățenie marocană și care locuiau legal în Spania, au avut loc la Mataro, în Catalonia (nord-est), și la Pajaro, pe insula Fuerteventura din Canare, arhipelag spaniol situat în largul Africii, potrivit unui comunicat.
Ele ''au declarat public supunere organizației teroriste Daesh (acronimul în limba arabă al grupării Statul Islamic) și liderului său, Abu Bakr al-Baghdadi'', a indicat ministerul.
Bărbatul și femeia ''au lansat amenințări cu moartea, în numele Daesh, împotriva Spaniei și a Franței, precum și împotriva altor grupuri religioase, incitând la comiterea de atentate teroriste împotriva tuturor celor care nu aderă la ideologia lor'', se mai spune în comunicat.
Operațiunea ridică la 100 numărul presupușilor jihadiști arestați în 2015 și la 175 de la sfârșitul lui 2011, precizează ministerul. Spania este în stare de alertă antiteroristă întărită — nivelul 4, din 5 — începând din luna iunie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰