Foto Stacey Williams, fost model, susține că a fost pipăită de Donald Trump în 1993, fără acordul ei
Un fost model, care spune că l-a cunoscut pe Donald Trump prin intermediul agresorului sexual Jeffrey Epstein, l-a acuzat pe fostul președinte că a pipăit-o și a atins-o în mod sexual, în ceea ce ea credea că a fost un "joc întortocheat" între cei doi bărbați, relatează The Guardian.
Stacey Williams, care a lucrat ca model profesionist în anii 1990, a declarat că l-a întâlnit pentru prima dată pe Trump în 1992, la o petrecere de Crăciun, după ce i-a fost prezentat de Jeffrey Epstein, despre care ea credea că era un bun prieten al dezvoltatorului imobiliar din New York. Williams a spus că Epstein era interesat de ea și cei doi s-au întâlnit ocazional, pentru o perioadă de câteva luni.
"A devenit foarte clar atunci că el și Donald erau prieteni foarte, foarte buni și petreceau mult timp împreună", a declarat Williams.
Presupusul incident a avut loc câteva luni mai târziu, la sfârșitul iernii sau începutul primăverii anului 1993, când Epstein a sugerat, în timpul unei plimbări pe care o făceau, ca el și Williams să se oprească pentru a-l vizita pe Donald Trump la Trump Tower. Epstein a fost ulterior condamnat pentru infracțiuni sexuale și s-a sinucis în închisoare, în 2019.
La câteva momente după ce au ajuns, susține ea, Trump a salutat-o pe Williams, a tras-o spre el și a început să o pipăie. Ea a spus că el și-a pus mâinile "peste tot pe sânii" săi, precum și pe talia și fesele ei. Ea a spus că "a înghețat" pentru că era "profund confuză" cu privire la ceea ce se întâmpla. În același timp, femeia a spus că i s-a părut că i-a văzut pe cei doi bărbați zâmbindu-și unul altuia, transmite Mediafax.
- Kamala Harris afirmă că Donald Trump este "din ce în ce mai tulburat" şi caută "puterea absolută"
- Atacat dur de Biden şi Obama, Trump a ripostat: "Suntem aproape de un război nuclear şi nu ştim cine ne conduce...
- Bill Gates a donat 50 de milioane de dolari pentru campania Kamalei Harris. Ce a declarat miliardarul
- Trump acuză laburiștii britanici de "interferență străină" în alegerile din SUA. Plângere oficială la...
Echipa de campania a lui Donald Trump a negat acuzațiile
Karoline Leavitt, secretarul de presă al campaniei lui Donald Trump, a negat acuzațiile, spunând: "Aceste acuzații, formulate de un fost activist al lui Barack Obama și anunțate în cadrul unui apel al campaniei lui Harris cu două săptămâni înainte de alegeri, sunt fără echivoc false. Este evident că această poveste falsă a fost inventată de campania lui Harris".
Williams spune că Trump i-a trimis ulterior agentului ei o vedere cu Mar-a-Lago, reședința și stațiunea sa din Palm Beach. În aceasta, el a scris de mână: "Stacey - Casa ta departe de casă. Cu dragoste, Donald".
Peste 20 de femei l-au acuzat pe fostul președinte, care a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni, de comportament sexual neadecvat în ultimele decenii. Acuzațiile au inclus afirmații conform cărora Trump le-a sărutat fără consimțământul lor, le-a băgat mâna sub fuste și, în cazul unor concurente la concursuri de frumusețe, le-a surprins în vestiar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰