Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Statele Unite, paralizate de prima zăpadă a anului. Stratul de zăpadă depus a lăsat oamenii fără curent şi a dus la haos în trafic

Furtunile de zăpadă au paralizat capitala federală a Statelor Unite, Washington. Toată coasta de est a fost lovită de ultimele ninsori, iar stratul de zăpadă depus a lăsat oamenii fără curent şi a dus la haos în trafic. Vremea nu pare să se calmeze, iar în şase state s-au emis avertismente de avalanşă.

de Redactia Observator

la 04.01.2022 , 20:27

Revenit în Washington, după vacanţa petrecută în Delaware, Joe Biden abia a reuşit să coboare din avion. Vântul puternic aproape că l-a doborât pe scările Air Force One. Asta în condiţiile în care oricum aşteptase în aeronavă jumătate de oră ca să se liniştească vremea. Preşedintele a revenit în capitală în mijlocul unui episod de iarnă cum nu s-a mai văzut acolo de ani buni. Echipaje speciale au fost trimise de la baza aeriana Andrews pentru a curăţa pista, ca avionul prezidenţial să poată ateriza în siguranţă. Şi nu a fost singurul zbor care a avut de suferit. Alte câteva sute au fost anulate.

Numai în Virginia au fost raportate peste 600 de incidente rutiere

Furtuna a paralizat tot oraşul. Birourile federale au rămas închise, la fel şi şcolile, iar multe firme şi-au lăsat angajaţii să lucreze de acasă. Stratul de zăpadă a depăşit 30 de centimetri, iar pe şosele a fost dezastru. 29 de milioane de oameni din Washington au simţit forţa iernii din prima zi lucrătoare a anului, dar furtuna a creat probleme pe toată Coasta de Est.

Vezi și

Numai în Virginia au fost raportate peste 600 de incidente rutiere. În Maryland, trei oameni, două femei şi un bărbat au murit după ce maşina lor a lovit un vehicul pentru curăţarea străzilor. În Kentucky, pagubele se ridică la miliarde de dolari. Mai bine de jumătate de milion de americani au rămas fără curent electric şi surse de încălzire din cauza viscolului puternic pe toată coasta de est de Americii. În tot haosul, singurii bucuroşi de vreme au fost copiii. Cu drumurile şi şcolile închise până joi, au ieşit la joacă în parcuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Statele Unite, paralizate de prima zăpadă a anului. Stratul de zăpadă depus a lăsat oamenii fără curent şi a dus la haos în trafic