Video "Sunt blocat undeva sus, te iubesc!" Dezastru în aer: un elicopter cu turişti s-a zdrobit de o clădire, în Bogota. Toţi pasagerii au supravieţuit miraculos
Dezastru în aer! Un elicopter turistic, cu şase oameni la bord, s-a zdrobit de o clădire din capitala Columbiei. Pasagerii care mergeau la un restaurant de lux s-au apucat să îşi sune rudele, ca să îşi ia rămas bun. Finalul a depăşit, însă, orice scenariu de thriller de la Hollywood.
Localnicii s-au îngrozit când au văzut că elicopterul turistic se loveşte de clădire. Zborul s-a oprit brusc la puţin timp după decolare.
Martor: Eu am văzut când se învârtea în cerc şi după a căzut! A căzut elicopterul!
Elicopterul a rămas suspendat între un stâlp şi o clădire
Din fericire, elicopterul nu s-a prăbuşit pe sol, ci a rămas suspendat între un stâlp şi o clădire. Cei patru turişti şi piloţii au supravieţuit. Au stat suspendaţi, însă, două ore şi jumătate până când i-au scos echipele de la descarcerare. Între timp, un turist în stare de şoc a început să îşi sune părinţii.
Francisco Salas, pasager: Tată! Elicopterul tocmai s-a prăbuşit! Sunt blocat într-o clădire, undeva foarte sus! Te iubesc! Vreau doar să îţi spun că te iubesc, mamă, şi că îţi mulţumesc mult pentru tot!
O singură persoană din elicopter a fost dusă la spital
O singură persoană din elicopter a fost dusă la spital pentru că avea un picior rupt. Zborul făcea parte dintr-o experiență inedită oferită turiştilor de un restaurant cu tematică aviatică din Medellín. Clienții plătesc 73 de dolari pentru un zbor de 12 minute de la Aeroportul Olaya Herrera la restaurant, unde sunt întâmpinați cu un cocktail. După accident, toate zborurile au fost anulate, însă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰