Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Talibanii cer judecarea prințului Harry pentru crime de război după ce acesta a declarat că îi considera "piese de şah" pe cei care i-a ucis în Afganistan

Mărturisirea controversată făcută de prinţul Harry în cartea sa, unde a scris că ar fi omorât 25 de talibani în timp ce se afla în misiune, a stârnit furie în Afganistan. Un bărbat care şi-a pierdut nouă membri ai familiei într-un atac aerian al Marii Britanii a spus că îşi doreşte un proces în care Ducele de Sussex să plătească pentru tot ceea ce a făcut. Nu a fost însă singurul înfuriat de afirmaţiile lui Harry: la o universitate, mai mulţi afgani s-au adunat pentru a condamna acţiunile ducelui, spunând că sunt nemiloase şi inacceptabile. 

de Redactia Observator

la 09.01.2023 , 08:43

Printre cei care au condamnat acțiunile prințului Harry se numără și Anas Haqqani, o figură importantă a regimului taliban.  Acesta a criticat modul în care ducele de Sussex i-a comparat pe cei pe care i-a ucis cu piesele de pe o tablă de șah. În plus, acesta l-a acuzat de crime de război și a cerut judecarea acestuia în fața unui tribunal internațional.

"Domnule Harry! Cei pe care i-ai ucis nu erau piese de șah, erau oameni; aveau familii care așteptau întoarcerea lor. Printre ucigașii de afgani, nu mulți au decența de a-și înfrunta conștiința și de a-și mărturisi crimele de război.

Ați spus adevărul; poporul nostru nevinovat a fost o piesă de șah pentru soldații voștri, liderii militari și politici. Cu toate acestea, ai fost învins în acest joc de șah.

Vezi și

Nu mă aștept ca Curtea Penală Internațională să vă convoace sau activiștii pentru drepturile omului să vă condamne, pentru că sunt surzi și orbi față de acțiunile voastre. Dar sperăm că aceste atrocități vor fi amintite în istoria umanității", i-a transmis Anas Haqqani prințului Harry.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dezvăluiri șocante în autobiografia prințului Harry

Prinţul Harry dezvăluie în memoriile sale, "Spare" (Rezervă), că a ucis 25 de "talibani" când a fost pilot de elicopter în Afganistan, fiind nevoit să-şi considere ţintele drept "piese de şah", aşa cum a aflat la antrenament pentru a putea trage, a scris joi The Telegraph.

Fiul cel mic al regelui Charles III a fost 10 ani în armata britanică, cu două campanii în Afganistan, în 2007-2008 timp de 10 săptămâni, apoi ca pilot de elicopter în sudul ţării din septembrie 2012 până în ianuarie 2013. A demisionat în 2015 pentru că nu s-a putut întoarce pe teren. În cartea sa "Spare", ce va apărea marţi, dar din care unele ziare britanice au obţinut deja o copie, prinţul care locuieşte în California povesteşte că a învăţat, în cadrul antrenamentului său, să ucidă duşmani şi că asta făcea parte din meseria lui: "Trăgeam când trebuia, luam o viaţă pentru a salva o viaţă".

Potrivit Telegraph, el spune că în a doua sa misiune în Afganistan că şi-a putut număra victimele datorită camerelor de la bordul elicopterului său Apache.

"Mi s-a părut esenţial să nu-mi fie frică de acest număr. Deci numărul pentru mine este 25. Nu este un număr care să mă umple de satisfacţie şi nici care să mă jeneze", scrie prinţul în vârstă de 38 de ani.

El spune că a considerat aceste victime drept "piese de şah" scoase din joc, aşa cum se prevedea în antrenamentul său, deoarece era imposibil să ucizi o ţintă "dacă o consideam persoană".

"Mi-am fixat ca obiectiv încă din prima zi să nu mă duc niciodată la culcare îndoindu-mă că am făcut ceea ce trebuie, că am împuşcat talibani şi numai talibani, fără civili în apropiere", a spus el. "Am vrut să mă întorc întreg în Marea Britanie, dar mai mult am vrut să mă întorc acasă cu conştiinţa intactă".

Potrivit ziarului, implicarea militară a prinţului l-a transformat într-o potenţială ţintă a teroriştilor, de unde şi temerile cu privire la siguranţa lui pe care le-a exprimat de când a părăsit familia regală în 2020 şi şi-a pierdut protecţia publică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Talibanii cer judecarea prințului Harry pentru crime de război după ce acesta a declarat că îi considera "piese de şah" pe cei care i-a ucis în Afganistan