Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trei zile de doliu în Grecia. Imagini din dronă cu catastrofa feroviară din Tempi

Imagini dramatice vin din Grecia. Cel puţin 36 de oameni au murit şi 66 au ajuns la spital, după ce un tren cu 350 de pasageri la bord s-a ciocnit cu un marfar. La faţa locului intervin 150 de pompieri, zeci de ambulanţe şi patru macarale. Ar fi fost mobilizată inclusiv armata pentru a ajuta la căutarea supravieţuitorilor. Deocamdată, nu există informaţii în ce priveşte existenţa unor cetăţeni români printre victime sau pasagerii din tren. Consulatul României la Salonic face apel către românii care trăiesc în Grecia să ia legătura cu autorităţile dacă ştiu că vreun cetăţean român a fost în tren.

de Redactia Observator

la 01.03.2023 , 13:27

Catastrofa feroviară s-a produs cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în Tempi, în apropierea oraşului Larissa din centrul ţării. Trenul în care erau aproape 350 de pasageri plecase din Atena către Salonic la ora locală 19.30. Mulți dintre pasageri erau studenți care se întorceau de la un carnaval, au declarat oficialii. Marfarul încărcat cu fier plecase din Salonic. 

"Este o tragedie teribilă, greu de înțeles", a spus ministrul adjunct al Sănătății, Mina Gaga, potrivit AP"Îmi pare foarte rău pentru părinții acestor copii"

Guvernul a declarat trei zile de doliu național.

Vezi și

"Este o tragedie de nedescris", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Oikonomou, adăugând că la locul accidentului se aflau 500 de persoane care se implică în operațiunile de salvare.

Pe acelaşi subiect

Echipele de salvare au căutat toată noaptea supravieţuitori

Dezastrul care a rămas în urma accidentului este greu de descris. Imediat după impactul frontal, trenurile au luat foc. Imaginile difuzate de presa elenă arată că mai multe vagoane ale trenului de pasageri au deraiat şi au fost complet zdrobite. Echipele de salvare au căutat toată noaptea supravieţuitori. După răsăritul soarelui, salvatorii au apelat la macarale pentru a începe să miște bucățile mari din trenuri, dezvăluind mai multe cadavre și rămășițe ale victimelor. 

Daphne Tolis, jurnalistă de la Atena: Trenurile s-au răsturnat, căzuseră de pe calea ferată. Eforturile de căutare şi salvare sunt încă în desfăşurare pentru posibili supravieţuitori.

Aproape 200 de oameni au scăpat fără răni grave şi au fost transportaţi către Salonic cu autobuze. Martorii au declarat că impactul a fost atât de puternic încât unii dintre cei aflaţi în tren au fost pur şi simplu aruncaţi prin geamurile vagoanelor. Mai multe trupuri neînsufleţite au fost recuperate de echipele de salvare de pe câmp.

Mărturiile supravieţuitorilor sunt tulburătoare

Martor: Trenurile au fost complet distruse, atât trenul de pasageri, cât şi marfarul. Trenul de pasageri mergea cam cu 160 de kilometri la oră şi clar a fost un impact frontal.

Mărturiile supravieţuitorilor sunt tulburătoare. Victimele teribilului accident au povestit că au simţit un impact puternic şi vagoanele care au început să se încline şi să se prăbuşească într-un şanţ din apropierea şinei.

Alexia Kalaitzi, jurnalistă din Grecia: Alţi oameni au descris cum au fost nevoiţi să-şi folosească bagajele, ca să poată sparge geamurile şi să iasă din vagon.

Trenul de pasageri era operat de un grup feroviar italian, unul dintre cei mai mari furnizori în Grecia de trenuri de călători sau marfare, cu peste 342 de trasee pe zi. Cauza coliziunii încă nu a fost determinată, însă presa greacă vorbeşte despre o eroare umană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Trei zile de doliu în Grecia. Imagini din dronă cu catastrofa feroviară din Tempi