Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trump îi face un cadou de 10 miliarde de dolari lui Putin. Fost consilier: Multă vodcă a curs la Kremlin

Teheranul a lansat încă o rachetă, a treia, către o bază NATO din Turcia, unde se află forțe americane și armament nuclear. Un soldat european, un francez, şi-a pierdut viaţa în Irak după ce un proiectil iranian a lovit o bază militară. Centrul financiar al Dubaiului a fost atacat cu drone. Conflictul regional pune presiune pe economia globală. Donald Trump a decis ridicarea sancțiunilor asupra petrolului rusesc, în timp ce mai multe țări europene au inițiat negocieri directe cu Teheranul pentru a asigura tranzitul navelor prin Strâmtoarea Ormuz.

de Simona Moloiu

la 13.03.2026 , 20:24

Pentru a treia oară de la începutul războiului baza militară Incirlik, din Turcia, unde sunt staţionate arme nucleare şi trupe americane, a fost vizată de un atac cu o rachetă balistică. Şi de această dată, proiectilul a fost distrus de antiaeriana NATO. Conflictul a făcut și prima victimă europeană: un soldat din trupele speciale franceze a fost ucis în Irak, după ce baza sa a fost lovită de o rachetă iraniană. "Soldații noștri au fost atacați în timp ce, așa cum facem de mai mulți ani, luptă în cadrul unei coaliții internaționale împotriva revenirii terorismului în regiune", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

Dintre sutele de nave blocate în strâmtoarea Ormuz, doar un petrolier turc a reuşit să treacă

Tot în Irak, un avion american de realimentare s-a prăbușit, provocând moartea celor 6 militari de la bord. Administraţia Trump a refuzat să spună dacă avionul a fost doborât de inamic. "Merge foarte bine, armata noastră este de neegalat. Nu s-a mai întâmplat vreodată așa ceva. Nimeni nu a mai văzut ceva similar", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA. "Știm că noul, așa-zis, nu chiar atât de Lider Suprem, este rănit și, probabil, desfigurat. E o situație dezastruoasă pentru ei. Cine e la conducere? Poate că nici Iranul nu știe", a declarat Pete Hegseth, secretarul războiului. Casa Albă este însă contrazisă de situaţia de pe front.

Articolul continuă după reclamă

Fragmente de dronă au lovit inima financiară a Dubaiului. O clădire de birouri a fost avariată, iar pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din oraş a izbucnit un incendiu violent. În continuare, sute de români sunt blocaţi în Dubai. "Este foarte stresant, nu mai putem dormi, încercăm să ne găsim soluții, să putem să plecăm de aici. Suntem traumatizați. La orice ușă care se trântește tresari", a declarat Irina Cristian, româncă blocată în Emiratele Arabe Unite. Zeci de mii de iranieni, printre ei şi preşedintele ţării, au participat la un miting la Teheran. Adunarea a fost vizată de un atac aerian, în urma căruia o femeie a murit. 

Dintre sutele de nave blocate în strâmtoarea Ormuz, doar un petrolier turc a reuşit să treacă, după ce Ankara a ajuns la un acord cu iranienii. Statele Unite au anunţat că ridică temporar anumite sancţiuni impuse petrolului rusesc. Decizia a fost criticată dur de liderii europeni. "Multă vodcă (a curs, n.red.) la Kremlin, când au auzit asta. Evident că vrei să faci orice e posibil să cobori preţul, dar să faci un cadou Kremlinului este o soluţie greşită", a declarat John Bolton, fost consilier al lui Donald Trump. 

În Statele Unite, un individ a intrat cu maşina în cea mai mare sinagogă din ţară. Înăuntru erau 140 de oameni, inclusiv copii - au scăpat teferi cu toţii. Bărbatul de 41 de ani şi-a pierdut 4 membri ai familiei într-un atac al Israelului asupra Libanului. Cu doar câteva ore înainte, un bărbat înarmat a ucis un om şi a rănit alţi doi într-o universitate din Virginia. Atacatorul jurase credinţă grupării teroriste Stat Islamic.

Simona Moloiu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi întâmpinat probleme din cauza buletinelor electronice?
Observator » Ştiri externe » Trump îi face un cadou de 10 miliarde de dolari lui Putin. Fost consilier: Multă vodcă a curs la Kremlin