Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump impune tarife de 25% Japoniei și Coreei de Sud. UE și BRICS, următoarele ținte comerciale

Donald Trump anunță tarife de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Decizia face parte dintr-o nouă ofensivă economică globală a fostului președinte american, care pune presiune și pe UE și statele BRICS, transmite Reuters, citat de News.ro. Piețele au reacționat negativ, iar liderii europeni se grăbesc să negocieze un acord pentru a evita noile taxe.

de Redactia Observator

la 07.07.2025 , 21:25

Trump impune noi tarife comerciale Trump impune tarife de 25% Japoniei și Coreei de Sud. UE și BRICS, următoarele ținte comerciale - Getty Images

"Dacă, din orice motiv, decideţi să creşteţi tarifele, atunci procentul cu care le majoraţi se va adăuga celor 25% pe care îi impunem noi", a transmis Donald Trump în scrisorile adresate liderilor celor două ţări asiatice, publicate pe platforma sa Truth Social. Tariful pentru Coreea de Sud fusese deja anunţat la 2 aprilie, iar cel pentru Japonia este acum cu un punct procentual mai mare.

Într-o încercare de a oferi spaţiu pentru negocieri, Trump a plafonat temporar tarifele la 10% până pe 9 iulie, dar a avertizat că noile taxe vor intra în vigoare de la 1 august. Până acum, doar Marea Britanie şi Vietnamul au ajuns la acorduri pentru a evita majorările.

Piaţa reacţionează negativ

Articolul continuă după reclamă

Anunţul a afectat pieţele financiare americane, care au înregistrat scăderi, în timp ce acţiunile companiilor auto japoneze listate în SUA au fost printre cele mai lovite: Toyota Motor a scăzut cu 4,1%, iar Honda Motor cu 3,8%.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că urmează să anunţe "mai multe acorduri comerciale" în următoarele 48 de ore.

"Corespondenţa mea a fost plină cu propuneri de ultim moment. Urmează câteva zile intense", a spus el la CNBC, fără a preciza ce ţări ar putea obţine înţelegeri.

UE speră într-un acord rapid, dar riscă tarife de 20%

Comisia Europeană speră încheierea unui acord până pe 9 iulie, în urma unor discuţii "constructive" între preşedinta Ursula von der Leyen şi Trump, a declarat un purtător de cuvânt. Totuşi, nu este clar dacă s-a realizat un progres semnificativ care să evite noile tarife.

În lipsa unui acord, tarifele pentru importurile europene ar creşte de la nivelul actual de 10% la 20%, conform planului prezentat de Trump la 2 aprilie. Preşedintele american a ameninţat şi cu o taxă de 17% pentru exporturile agroalimentare din UE, fapt care accentuează tensiunile.

Cancelarul german Friedrich Merz a reiterat nevoia unui acord rapid pentru protejarea industriilor vulnerabile, precum cea auto şi farmaceutică. Mercedes-Benz a anunţat luni o scădere de 9% a vânzărilor de vehicule în T2, invocând tarifele ca factor cheie.

Ameninţare suplimentară pentru BRICS

Trump a mai transmis duminică că SUA finalizează mai multe acorduri comerciale şi va anunţa noile tarife până la 9 iulie. El a avertizat şi ţările membre BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud şi noii membri: Egipt, Etiopia, Indonezia, Iran şi EAU) că orice aliniere la "politici anti-americane" va atrage un tarif suplimentar de 10%.

Anunţul a dus la deprecierea randului sud-african şi a intensificat tensiunile geopolitice. Kremlinul a reacţionat, susţinând că BRICS nu este "îndreptată împotriva niciunei terţe ţări", potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Trump impune tarife de 25% Japoniei și Coreei de Sud. UE și BRICS, următoarele ținte comerciale