Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump, după discuţia de peste 2 ore cu Putin: "Rusia şi Ucraina vor începe imediat negocierile pentru un armistiţiu"

Donald Trump a avut o discuţie telefonică de aproximativ două ore cu Vladimir Putin. După această discuţie, Trump anunţă că Rusia şi Ucraina vor începe negocierile pentru un armistiţiu.

de Redactia Observator

la 19.05.2025 , 20:55

Trump şi Putin discută la telefon despre cum să pună capăt băii războiului din Ucraina Fotomontaj: Vladimir Putin şi Donald Trump la telefon - Profimedia

UPDATE: "Rusia şi Ucraina vor începe imediat să lanseze negocieri în vederea unui armistiţiu, iar mai târziu unui sfârşit al rîzboiului", anunţă luni, pe reţeaua sa, Truth Social, Donald Trump, după o convorbire la telefon de peste două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.

Convorbirea dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin ar fi început în jurul orei 17:00. Cei doi ar urma să discute cum să "pună capăt băii de sânge" din Ucraina, potrivit afirmaţiilor liderului de la Casa Albă.

Primele discuţii despre pace între ucraineni şi ruşi începând din 2022, desfăşurate vineri la Istanbul, nu au ajuns la un compromis asupra încetării focului cerute de Kiev şi aliaţii săi, atacurile forţelor ruse pe front continuând.

Articolul continuă după reclamă

După această întâlnire care a arătat divergenţele majore existente între Ucraina şi Rusia, Donald Trump a declarat că va discuta la telefon cu Vladimir Putin. Obiectivul este de a se pune capăt "băii de sânge". 

Pe acelaşi subiect

De partea sa, preşedintele rus a respins deocamdată cererile Kievului privind o încetare a focului prealabilă discuţiilor, considerând că o asemenea pauză în acţiunile armatei ruse ar permite forţelor ucrainene să se reînarmeze graţie ajutorului militar occidental.

Discuţia telefonică Trump-Putin este "evident importantă", a recunoscut luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a dat asigurări că Moscova "apreciază mult medierea" americană în acest dosar dificil.

Potrivit lui Peskov, Rusia doreşte să-şi atingă obiectivele în Ucraina "prin mijloace politice şi diplomatice", după mai mult de trei ani de la începerea invaziei ruse în ţara vecină. 

Casa Albă: Trump este sătul de negocierile privind Ucraina și dezamăgit de ambele părți

Donald Trump este "sătul" de discuțiile legate de Ucraina și "dezamăgit" de ambele părți implicate, a anunțat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Caroline Levitt, într-o conferință de presă.

"Este obosit și frustrat de ambele părți ale conflictului", a declarat Levitt. "Președintele și echipa sa au depus eforturi considerabile pentru a pune capăt acestui război extrem de complicat, declanșat în urma slăbiciunii administrației anterioare."

Vicepreședintele J.D. Vance a afirmat anterior că administrația americană consideră negocierile privind Ucraina într-un impas. El a adăugat că președintele Trump îl va întreba pe Vladimir Putin dacă Rusia este cu adevărat pregătită să încheie conflictul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că loteria bonurilor va combate evaziunea fiscală?
Observator » Ştiri externe » Trump, după discuţia de peste 2 ore cu Putin: "Rusia şi Ucraina vor începe imediat negocierile pentru un armistiţiu"