"Ucigaşul bunicii a plecat să lupte în război". Fost mercenar Wagner, eliberat a doua oară, pentru a fi trimis pe frontul din Ucraina
Război în Ucraina. Caz halucinant în rusia. Un bărbat, acuzat de fapte odioase, a fost eliberat pentru a doua oară din închisoare şi trimis pe frontul din Ucraina. Prima data fusese cooptat de Wagner.
Potrivit BBC, Ivan Rossomakhin a fost eliberat prima dată în 2022 şi cooptat în rândurile mercenarilor Wagner. Rossomakhin fusese încarcerat într-un penitenciar de maximă securitate din Rusia şi condamnat la 14 ani de închisoare pentru crimă. După ce a supravieţuit luptelor de pe front, potrivit legilor, a fost graţiat şi lăsat în libertate. Doar că la scurt timp a ucis-o pe Yulia Byuskikh, o bătrână în vârstă de 85 de ani. Analizele ulterioare au arătat că femeie fusese şi violată.
Fostul mercenar Wagner, eliberat a doua oară
Până şi anchetatorii ruşi au fost şocaţi când au văzut trupul bătrânei şi au concluzionat că crima s-a produs cu un grad extrem de brutalitate. Rossomakhin, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat iniţial la 22 de ani de închisoare, apoi pedeapsa i-a fost mărită la 23 de ani. Doar că Rossomakhin a fost eliberat din nou şi trimis să lupte în Ucraina.
"Ucigașul bunicii a scăpat de pedeapsă pentru crima sa – din nou – și a plecat să lupte în război. Prima mea reacție a fost teroarea. Am citit rapoartele criminalistice și știu ce i-a făcut acest om bunicii mele. Este monstruos că a fost eliberat din nou. Faptul că asta se întâmplă în secolul 21... nu există cuvinte care să descrie ceea ce se întâmplă!", a declarat Anna Pekareva, nepoata victimei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰