Galerie foto 11 vagoane cu cereale au plecat de pe loc fără conductor şi au lovit două locomotive, în Iaşi
Un incident grav s-a produs sâmbătă, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi, când 11 vagoane de marfă care transportatu cereale s-au pus în mişcare necontrolat în direcţia staţiei Dorneşti şi au lovit două locomotive. Mai multe vagoane au deraiat, iar unul s-a răsturnat. Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia trenurilor de călători nu a fost afectată.
"Astăzi, la ora 12:02, în staţia CF Vicşani, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi, în timpul operaţiunilor de transbordare a cerealelor, un grup de 11 vagoane de marfă aparţinând Global Grain Logistic s-a pus în mişcare necontrolat, deplasându-se în direcţia staţiei Dorneşti", anunţă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.
În urma coliziunii, mai multe vagoane au deraiat, iar unul dintre acestea s-a răsturnat
La ora 12:15, cele 11 vagoane au intrat pe linia 4 a staţiei Dorneşti, unde au lovit două locomotive aparţinând unui alt operator de transport feroviar de marfă. În urma coliziunii, mai multe vagoane au deraiat, iar unul dintre acestea s-a răsturnat. Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia trenurilor de călători nu a fost afectată.
"Cauzele şi împrejurările producerii incidentului urmează să fie stabilite de organismele competente, în urma investigaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare. Personalul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi urmăreşte situaţia şi asigură, în limita atribuţiilor administratorului infrastructurii feroviare, coordonarea măsurilor necesare pentru gestionarea efectelor incidentului", transmite CFR SA.
