Antena Meniu Search
x

Ucraina a fost sancţionată dur pentru violenţe

Ucraina a fost sancţionată dur de oficialii europeni pentru violenţele fără precedent.

Vezi și

În cadrul unei reuniuni de urgenţă, Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au decis să suspende vizele şi să le îngheţe conturile celor pe care-i consideră vinovaţi pentru vărsarea de sânge.

Ca să nu poată fugi înainte să răspundă în faţa justiţiei. Iar sancţiunile ar putea fi sporite dacă violenţele nu vor înceta.

După ce imaginile cu măcelul care a avut loc ieri în Kiev au făcut înconjurul lumii, Ucraina nu mai poate importa echipamente de luptă şi protecţie din blocul comunitar.

E doar una dintre sancţiunile impuse de uniunea europeană. În plus oficialii de la Kiev consideraţi responsabili pentru violenţele din stradă au vizele suspendate şi conturile din străinătate blocate. Împotriva Ucrainienilor de rând n-au fost impuse sancţiuni deocamdată.

"Nu sunt adoptate măsuri economice împotriva Ucrainei, ne-am exprimat o poziţie foarte clară a României împotriva unor eventuale astfel de sancţiuni economice, pentru că populaţia nu trebuie să sufere, iar situaţia economică din Ucraina oricum este deja dificilă", a spus Titus Corlăţean, ministru de externe. 

Miniştrii de Externe ai Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev pentru a fi mediatori între guvernanţi şi revoluţionari. Până acum n-au ajuns la niciun consens.

Miniştrii îşi vor prelungi până astăzi şederea la Kiev, în încercarea de a găsi o cale rapidă spre pace. Între timp marile puteri iau în calcul sancţiuni mai dure împotriva Ucrainei, dacă violenţele vor continua.

"Armata ucraineană nu ar trebui să se întoarcă împotriva poporului ucrainean. Dacă se va întâmpla asta ar avea consecinţe negative asupra relaţiei noastre cu autorităţile din Ucraina", a declarat ANDERS FOGH RASMUSSEN, secretarul-general al NATO.

Preşedintele american, Barack Obama, l-a criticat pe omologul său rus, Vladimir Putin, despre care spune că încalcă libertăţile fundamentale ale ucrainienilor şi sirienilor, pentru că sprijină guvernele din aceste ţări.

Şi Canada a blocat vizele pentru înalţii oficiali de la Kiev, pentru ca aceştia să nu poată fugi din ţară.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Stiri externe » Ucraina a fost sancţionată dur pentru violenţe