Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina înăspreşte legea pentru armată: Vor fi mobilizaţi tineri de la 25 de ani. Pedepse grele pentru cei care fug de mobilizare

Autoritățile ucrainene vor să înăsprească legea privind moblilizarea în armată prin intermediul unui proiect de lege trimis în Parlament. Dacă legea va fi adoptată, baza de recrutare se va mări, iar pedepsele pentru cei care nu se prezintă la armată vor fi majorate.  

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 12:26

- Facebook

Proiectul de lege a fost trimis recent în Parlament. Asta după ce o versiune anterioară a proiectului de lege a fost retras fiind aspru criticat. Specialiștii au făcut mai multe modificări și au întocmit un noi proiect, în condițiile în care armata are mare nevoie de oameni.

Noul proiect de lege stabilește pedepse mai grele pentru cei care încalcă legea privind mobilizarea, potrivit Sky News. Astfel, instanțele ar putea confisca bunuri și impune restricții de călătorie și de conducere a unei mașini. Totodată, cetăţenii ar putea fi obligaţi să poarte cu ei actele de înregistrare militară, astfel încât polițiștii să le poată verifica în orice moment.

Proiectul de lege propune și scăderea până la 25 de ani (de la 27 de ani) a vârstei la care oamenii pot fi mobilizați. De asemenea, cetățenii ar putea fi obligați să aibă un cont online pentru corespondența cu birourile de recrutare. Proiectul de lege mai înlătură dreptul unor categorii de funcționari publici de a-și amâna recrutarea și permite persoanelor care au fost condamnate cu suspendare să meargă în armată.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ucraina înăspreşte legea pentru armată: Vor fi mobilizaţi tineri de la 25 de ani. Pedepse grele pentru cei care fug de mobilizare