Observator » Ştiri externe » UE, acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Compromisul făcut pentru gaze

UE, acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Compromisul făcut pentru gaze

UE a ajuns la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Compromisul făcut pentru gaze Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conferință de presă la Bruxelles, 9 iunie 2026 - Profimedia
Georgiana Dulgheru | Timp citire: 2 minute
Publicat la 23.07.2026, 11:29 | Modificat la 23.07.2026, 12:05

Statele Uniunii Europene au ajuns azi la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ultimul blocaj, legat de opoziția Greciei față de interdicția privind transportul gazelor rusești, a fost depășit prin introducerea unei derogări pentru contractele vechi. Companiile europene vor putea continua transporturile prevăzute în acordurile semnate înainte de invadarea Ucrainei, însă nu vor mai avea voie să încheie contracte noi.

Țările Uniunii Europene au ajuns azi la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ultimul blocaj, adică interdicția privind transportul gazelor rusești către țări terțe, a fost rezolvat printr-un compromis. A fost introdusă o derogare pentru contractele semnate înainte de invadarea Ucrainei în 2022. 

Concret, companiile europene nu vor putea să încheie contracte noi pentru transportul gazelor rusești către țări din afara UE, au precizat doi diplomați europeni pentru POLITICO.

Grecia s-a opus inițial interdicției prin care companiile europene nu ar mai fi putut transporta gaze rusești către clienți din afara Uniunii Europene.

Articolul continuă după reclamă

Atena a motivat că măsura ar fi depășit mandatul convenit anterior de liderii UE și, în practică, ar fi putut fi ușor ocolită. Navele de transport s-ar fi putut înregistra într-o țară din afara Uniunii și ar fi continuat operațiunile sub alt pavilion. Cu alte cuvinte, companiile europene ar fi pierdut contractele, fără ca exporturile rusești să fie neapărat oprite. 

Blocul comunitar a convenit, de asemenea, să prelungească cu alte 12 luni plafonul de preț impus petrolului rusesc. Plafonul este în prezent de 44,10 dolari barilul, dar urma să crească din cauza războiului din Iran și a recalculării automate care are loc o dată la șase luni.