UE prelungește cu șase luni sancțiunile economice împotriva Rusiei
Miniștrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis luni prelungirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei până la sfârșitul lunii ianuarie 2016
Miniștrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis luni prelungirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei până la sfârșitul lunii ianuarie 2016.
Decizia șefilor diplomațiilor din UE a fost luată în contextul în care sancțiunile instituite la adresa Moscovei, după anexarea Crimeii și declanșarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei, expiră la sfârșitul lunii iulie.
Aceste sancțiuni prevăd interdicții de viză și înghețarea conturilor unor responsabili ruși sau ucraineni proruși, dar și măsuri împotriva unor sectoare întregi ale economiei ruse, precum cel bancar, al apărării sau cel petrolier.
Sancțiunile au fost prelungite 'până când Rusia își va îndeplini obligațiile asumate prin acordul (de încetare a focului) de la Minsk', a precizat ministrul britanic de externe Philip Hammond.
Acordul de pace de la Minsk, semnat în luna februarie în capitala belarusă, prevede măsuri progresive până la sfârșitul anului în vederea încetării conflictului dintre Kiev și separatiștii proruși. În pofida armistițiului, mai multe incidente soldate cu victime au loc frecvent în estul ucrainean, unde peste 6.400 de persoane au pierit în conflictul care durează din aprilie 2014. În ultimele săptămâni, ostilitățile s-au intensificat în mai multe puncte de pe linia frontului, generând temeri privind o nouă escaladare a tensiunilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰