Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un autobuz plin cu elevi s-a prăbușit într-o prăpastie, în Columbia: 12 morţi şi zeci de răniţi

Tragedie în Columbia, unde cel puțin 12 persoane au murit și alte 20 au fost rănite după ce un autobuz școlar cu aproximativ 40 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie, într-o zonă montană greu accesibilă, transmite Reuters. În autocar se aflau elevi care se întorceau dintr-o excursie, iar autoritățile au declanșat o amplă operațiune de salvare.

de Redactia Observator

la 14.12.2025 , 19:30

Accident cumplit în Columbia. Autobuz cu elevi, căzut într-o prăpastie Un autobuz plin cu elevi s-a prăbușit într-o prăpastie, în Columbia: 12 morţi şi zeci de răniţi - Captură X

Autobuzul transporta elevi de la Liceul Antioqueño, din Bello, care se întorceau dintr-o excursie din orașul Tolu spre Medellin, a anunțat guvernatorul din Antioquia, Andrés Julián Rendón, pe contul oficial de pe platforma X.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Accident pe un drum montan greu accesibil

Accidentul a avut loc pe șoseaua dintre Remedios și Zaragoza, într-o zonă greu accesibilă, El Chispero-Fraguas.

Autobuzul transporta aproximativ 40 de pasageri, cei mai mulți elevi, care se întorceau la Medellin după o excursie la coasta Caraibelor.

"Întreaga rețea de spitale este pregătită să intervină și să ofere suport în această urgență", a mai spus guvernatorul.

Operațiuni de salvare în desfășurare

Din primele informații, victimele au fost transportate la spitalele din Segovia și Remedios, iar echipele de salvare, pompierii și autoritățile continuă operațiunile de recuperare și identificare a celor decedați.

Cauzele accidentului sunt încă investigate, iar autoritățile iau în calcul posibile defecțiuni tehnice ale autobuzului, condiții periculoase ale drumului sau oboseala șoferului.

Secretariatul de Educație din Bello a anunțat că a activat protocoale de sprijin psihologic pentru familiile elevilor și cadrele didactice afectate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Ştiri externe » Un autobuz plin cu elevi s-a prăbușit într-o prăpastie, în Columbia: 12 morţi şi zeci de răniţi