Un avocat mexican care îi oferea consiliere juridică şi lui Florian Tudor "Rechinul" a fost asasinat. El era apărătorul fraţilor care conduc cartelul Los Zetas
Avocatul Víctor Hugo López Ramírez a fost asasinat la Tijuana, Baja California, iar, potrivit presei mexicane, el a fost apărătorul fraţilor Miguel şi Omar Treviño Morales, „El Z-40” şi, respectiv, „El Z-42”, dintre care primul este considerat lider suprem al cartelului Los Zetas, notează news.ro.
López este al doilea dintre reprezentanţii legali ai fraţilor Treviño care a fost executat în ultimii cinci ani, după ce, la 3 decembrie 2018, un asasin l-a ucis pe Horacio García Vallejo în sudul oraşului Ciudad de Mexico, fără ca această crimă să fi fost rezolvată până în prezent. Documentele judecătoreşti consultate de agenţia mexicană REFORMA indică faptul că López Ramírez a fost acreditat ca apărător al liderilor Los Zeta în diferitele lor procese de extrădare în Statele Unite.
Avocatul a fost împuşcat când se afla la stand de mâncare stradal
Chiar pe 9 ianuarie anul trecut, Tribunalul Primului District în Procedurile Penale Federale din Mexico City l-a notificat cu privire la un acord emis în procesul de extrădare a „El 40”. Surse judiciare au indicat ca i-a oferit consiliere juridică şi lui Florian Tudor "El Tiburón", desemnat drept presupus lider al mafiei româneşti din Riviera Maya şi supus procedurilor de extrădare în România pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omor.
Parchetul din Baja California a raportat că avocatul a fost şi apărător al lui David López Jiménez „El Cabo”, care lucra pentru familia Arellano Félix şi a fost identificat ca responsabil pentru ordonarea uciderii jurnalistului Margarito Martínez Esquivel, la 17 ianuarie 2022. în Tijuana. Avocatul a fost împuşcat miercuri, la ora 15:00, când se afla la stand de mâncare stradal de pe Avenida Paseo de los Héroes, în Zona Río a oraşului de graniţă.
- Noua vedetă a unei grădini zoo din Mexic este axolotul, care își poate reface organele la nivel celular,...
- Un câine salvator a murit în misiune în Turcia. Proteo căuta o victimă printre dărâmături
- Patru capre rare, ucise și gătite într-o grădină ZOO din Mexic. Directorul le-ar fi mâncat la petrecerea de...
Poliţia a arestat un tânăr de 20 de ani identificat drept Julio Armando „N”, un presupus asasin al cartelului Sinaloa. Avocatul a fost împuşcat cu un pistol de calibru 9 milimetri, iar în apropierea locului faptei a fost găsit un alt pistol de acelaşi calibru. Los Zetas este unul dintre cele mai sângeroase carteluri din Mexic, iar principalii rivali sunt cei de la Sinaloa.
Florian Tudor a fost arestat în luna mai a anului 2021 de procurori ai Biroului Procurorului General, ca urmare a unei solicitări formulate de autorităţile române, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi tentativă de omor. În timpul procedurii de arestare, alte două persoane, inclisv avocatul lui Florian Tudor, au fost reţinute, pentru că au încercat să împiedice arestarea acestuia.
El a fost dat în urmărire internaţională în 24 martie. În 2020, Rise Project relata că gruparea condusă de craioveanul Florian Tudor, zis Rechinul, este investigată de către FBI în cooperare cu Parchetul General din Mexic. O investigaţie realizată de OCCRP, RISE Project, Quinto Elemento Lab şi Mexicanos Contra la Corrupción y la Impunidad a arătat că Rechinul este liderul unei organizaţii transnaţionale care a dus clonarea de carduri bancare la nivel aproape industrial şi a făcut profituri de sute de milioane de euro.
Botezaţi ”Gangsterii de pe Riviera Maya” după regiunea în care operează, interlopii originari din Craiova au instalat în jur de o sută de bancomate capcană la malul mării Caraibilor între localităţile Cancun şi Tulum dar şi în alte zone turistice din ţara latino-americană. Operaţiunea românilor s-a desfăşurat în patru paşi. Bancomatele bandei au colectat ilegal informaţiile utilizatorilor, datele furate au fost transferate pe carduri clonă, echipele de “trăgători” au fost trimise în alte zone ale lumii ca să retragă banii iar o parte din sumele obţinute a fost investită în proprietăţi imobiliare în România, Statele Unite, Mexic şi alte ţări.
Un fost membru al grupării a estimat că “Gangsterii de pe Riviera Maya” au furat în jur de 240 de milioane de dolari anual, operaţiunea lor desfăşurându-se între 2014 şi 2019, conform Rise Project. În colaborare cu Parchetul General din Mexic, UIF (Unidad de Inteligencia Financiera) a descoperit tranzacţii financiare între cel puţin opt firme cu sediul în Mexic şi una din România, a afirmat într-un interviu Santiago Nieto, şeful UIF.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰