Un campion naţional de kickboxing din Bacău s-a transformat în criminal, în Italia
Campion la kickboxing de 11 ori acasă, în România, un tânăr a fost arestat după ce a jefuit şi apoi a omorât ,împreună cu alţi doi prieteni, un medic. Ucigaşul are 26 de ani şi era plecat în Peninsulă de câteva luni, la muncă
Campion la kickboxing de 11 ori acasă, în România, un tânăr a fost arestat după ce a jefuit şi apoi a omorât ,împreună cu alţi doi prieteni, un medic. Ucigaşul are 26 de ani şi era plecat în Peninsulă de câteva luni, la muncă
În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, a intrat în casa medicului, l-a bătut bine, a legat-o pe iubita acestuia, o româncă de 22 de ani, apoi a luat tot ce a găsit la îndemână şi a fugit.
Ionel Alexandru, originar din Bacău, a fost campion naţional la kickboxing de 11 ori. Poza cu medalia de gât şi cu diploma în mână, după fiecare victorie. Şi-a înterupt cariera, în anul 2013 pentru că, în timp ce încerca să liniştească o dispută, a fost lovit rău la faţă. S-a retras ca să se refacă şi astfel a pierdut campionatul european.
În urmă cu o săptămână, Ionel Alexandru a intrat în casa unui medic pensionat din Italia, împreună cu doi prieteni. Unul dintre ei ar fi fost foc şi pară că bătrânul de 71 de ani ar fi avut o relaţie cu iubita lui. Şi au vrut să-l jefuiască.
L-au lăsat pe bărbat închis în toaleta vilei sale. Omul a murit până să ajungă cineva la el. Cei trei români au fost arestaţi la Roma pentru ucidere din culpă. Ionel Alexandru ar fi izbucnit în plâns în momentul în care a fost încătuşat. Lacrimile nu-l vor scuti, însă, de pedeapsă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰