Un englez s-a trezit că i-a fost vândută casa peste noapte, iar în locul lui stă o româncă. Locuinţa, vândută cu peste 150.000 de euro
Un bărbat din Anglia s-a trezit că i-a fost vândută casa fără ştirea lui, ba mai mult, sunt şi alţi locatari în locuinţă. După un lung şir de procese, acesta a reuşit să-şi recupereze casa.

Mike Hall lucra în Ţara Galilor, iar când s-a întors în Luton, oraşul său natal, a aflat că locuinţa nu-i mai aparţine. Potrivit BBC, în 2021 cineva i-a furat identitatea şi i-a vândut casa pentru 131.000 de lire sterline, adică 155.000 de euro. Bărbatul a făcut numeroase plângeri şi a până la urmă a fost repus în drepturi.
Cum a ajuns o familie de români în casa englezului
A plecat iar la muncă în Ţara Galilor, iar când s-a întors în 2023 a trăit un deja-vu. O familie de români, o femeie şi fiul ei, se mutaseră în casă sa, în baza aceluiaşi contract din 2021 pe care Hall îl credea "rezolvat". A mers din nou la poliţie, iar în cursul acestei săptămâni Tribunalul din Luton i-a redat "permanent şi definitiv" proprietatea casei. Hall a declarat că-i pare rău pentru familia care locuia acolo şi a fost evacuată, dar pe de altă parte s-a aratăt "supărat pentru modul în care s-a desfăşurat procesul" şi pentru că a durat 4 ani.
Conform anchetei, o persoană a furat identitatea lui Mike Hall folosindu-se de o fotografie a permisului său de conducere. A întocmit apoi acte care să ateste că deţine proprietatea şi a creat un cont bancar unde să primeească banii din vânzarea casei. Persoana respectivă a încercat să se asigure că nu va avea probleme cu legea şi a angajat o echipă de avocaţi care să se ocupe de vânzarea efectivă a locuinţei.
În momentul în care poliţiştii englezi au aflat toată această schemă de fraudare au spus familiei de români să nu mai plătească niciun ban deoarece sumele nu ajung oricum la proprietarul real al imobilului. Românca şi fiul ei au fost lăsaţi atât de Hall, cât şi de autorităţi, să plece din casă fără a li se cere nicio despăgubire.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰