Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un fost chelner, care l-a cucerit pe Putin cu trufe şi caviar, ar fi stat în spatele campaniei pentru manipularea publicului american, la alegeri

De la chelnerul personal al lui Putin, la unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia.

de Redactia Observator

la 18.10.2017 , 22:09

De la chelnerul personal al lui Putin, la unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia. Este povestea uimitoare a omului aflat în spatele campaniei prin care Rusia s-a implicat în alegerile din SUA. Agenţii au învăţat să manipuleze publicul american chiar din renumitul serial "House of Cards". Ar fi existat o adevărată fabrică de troli.

Evgheny Prigozin. Supranumit "Bucătarul lui Putin". O anchetă a jurnaliştilor CNN arată că el este omul care a condus din umbră campania din online pentru influenţarea alegerilor prezidenţiale din SUA. Compania sa ar fi fost prinicipalul finanţator al Agenţiei de Cercetare Online, o firmă tehnologică secretă, înfiinţată pentru a distribui ştiri false, poveşti şi postări înşelătoare. 

Povestea lui este ca de film. Oligarhul a pornit de la o mică firmă de catering în oraşul Sankt Petersburg şi a ajuns acum unul dintre bogaţii Rusiei. În 2002, Prigozin i-a servit cu trufe şi caviar pe Vladimir Putin şi pe preşedintele american de atunci, George W. Bush, la un summit.

Vezi și

Prigozhin, care deţine o mare companie de catering, face parte din cercul restrâns de la Kremlin. Putin a apelat la el pentru serviciile de catering de la ziua lui de naştere. 

Potrivit unui informator rus, Agenţia supranumită şi "fabrica de trolli" avea un buget de un milion de dolari pe lună, iar agenţii aveau ca sarcină de serviciu să înţeleagă nuanţele politicii americane. Principala lor unealtă a fost serialul "House of Cards", din care învăţau să influenţeze opinia publică de peste ocean.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri externe » Un fost chelner, care l-a cucerit pe Putin cu trufe şi caviar, ar fi stat în spatele campaniei pentru manipularea publicului american, la alegeri