Antena Meniu Search
x

"Un întreg cartier este în doliu". Cine sunt ucigaşii elevului de 15 ani, bătut până la moarte într-un liceu din Franţa. Motivul atacului: mesajele trimise unei fete

Patru tineri au fost inculpaţi pentru crimă, duminică seara, în urma morţii lui Shemseddine, un băiat în vârstă de 15 ani bătut joi în faţa liceului său din Viry-Châtillon din cauza unei dispute în care era implicată sora a doi dintre ei, a anunţat parchetul din Evry, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 08.04.2024, 10:42

Motivul atacului: mesajele trimise unei fete - Profimedia

Doi dintre inculpaţi - un adult în vârstă de 20 de ani şi un minor - au fost încarceraţi, în timp ce alţi doi minori sunt reţinuţi în arest preventiv în aşteptarea unei audieri care va avea loc miercuri, a explicat procurorul general din Evry, Grégoire Dulin, într-un comunicat, potrivit news.ro.

Elev de 15 ani, omorât în bătaie

Duminică, Parchetul indicase că aceşti patru tineri sunt urmăriţi penal pentru că l-au bătut pe adolescent joi după-amiază, în faţa liceului Sablons. Transportat de urgenţă şi spitalizat la spitalul Necker din Paris, adolescentul a murit vineri după-amiază în urma rănilor suferite.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei şi declaraţiilor inculpaţilor, citate de procurorul general, cei doi fraţi aflaseră cu câteva zile înainte că "sora lor coresponda cu persoane de vârsta ei pe teme sexuale".

Pe acelaşi subiect

"Temându-se pentru reputaţia ei şi a familiei lor, ei instruiseră mai mulţi băieţi să nu mai aibă niciun contact cu ea. Au aflat apoi că victima se lăuda că putea să vorbească liber cu sora lor, deoarece nu fusese încă presată de ei", a adăugat procurorul Dulin.

I-au cerut socoteală victimei

Cei doi fraţi, însoţiţi de doi cunoscuţi, au mers apoi joi la liceul Sablons, unde au dat peste Shemseddine "din întâmplare", potrivit declaraţiei lor, citată de magistrat. Aceştia i-ar fi cerut adolescentului să îi urmeze într-o sală a clădirii pentru a obţine "o explicaţie pentru comentariile pe care le făcea despre tânără". Discuţia a degenerat şi au fost date lovituri, provocând căderea victimei, a continuat procurorul.

Fratele în vârstă de 20 de ani ar fi contactat serviciile de urgenţă, dar, "pentru a se asigura că scapă", potrivit procurorului, el a dat "informaţii false poliţiei, explicând în special că a văzut mai mulţi tineri cu cagule fugind pe jos".

Procurorul general a cerut ca aceşti patru tineri, dintre care trei sunt cunoscuţi de justiţie, să fie plasaţi în arest preventiv din cauza "riscurilor de a face presiuni asupra martorilor, precum şi a tulburării majore a ordinii publice cauzate de gravitatea extremă a evenimentelor".

Avocatul unuia dintre cei patru tineri, Jacques Bourdais, a declarat presei că nu este vorba de o crimă, ci de o lovitură mortală fără intenţie de a ucide, şi că clientul său "s-a prezentat spontan la secţia de poliţie" pentru a fi interogat.

Fata nu a fost martoră la violenţe

"Provocarea anchetei judiciare va fi de a determina, cu calm şi fără patimă, circumstanţele exacte în care s-au petrecut evenimentele, ce a declanşat această tragedie şi cine este responsabil de ea", a declarat pentru AFP avocatul unui alt inculpat, Arnaud Simonard.

Potrivit procurorului, ancheta a stabilit că sora, în vârstă de 15 ani, nu era prezentă în momentul evenimentelor, dar ea a fost inculpată pentru "omisiunea voluntară de a împiedica o crimă".

La Viry-Châtillon, un oraş în general liniştit, situat la aproximativ douăzeci de kilometri sud de Paris, emoţiile erau încă puternice duminică după-amiază. "Un întreg cartier este în doliu. Este dificil, pe unii dintre ei îi cunoaştem încă din liceu sau de când eram foarte tineri. Încă nu ştim cum vom face faţă noi înşine", a declarat pentru AFP Fabienne Seban, o educatoare.

"Sunt multe emoţii care trec prin mintea oamenilor. Cel mai important lucru este să ne arătăm sprijinul pentru familie", a declarat primarul centrist al oraşului, Jean-Marie Vilain.

Decesul, la patru zile după un alt atac violent asupra unei eleve în Montpellier, a provocat emoţie în întreaga ţară. Preşedintele Emmanuel Macron a declarat vineri că autorităţile vor fi intransigente cu toate formele de violenţă şi că şcolile trebuie să fie protejate de aceasta.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 3 voturi
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » "Un întreg cartier este în doliu". Cine sunt ucigaşii elevului de 15 ani, bătut până la moarte într-un liceu din Franţa. Motivul atacului: mesajele trimise unei fete