Un nou conflict se profilează între SUA și Mexic şi nu este legat de migraţie. Factorii care au alimentat criza despre care nimeni nu vorbeşte

Este un argument greu de înghițit pentru fermierii din sudul Texasului, care se luptă, de asemenea, cu o penurie de precipitații. Aceștia spun că lipsa apei din Mexic îi duce la criză, lăsând viitorul agriculturii sub semnul întrebării. Unii lideri texani au cerut administrației Biden să rețină ajutorul din partea Mexicului până când acesta nu va remedia deficitul.

Ambele țări se confruntă cu perspectiva unei noi veri lungi și călduroase, iar mulți își pun speranțele într-o furtună care să umfle râurile afectate de secetă din Mexic. Cu toate acestea, experții spun că abordarea „roagă-te pentru ploaie" este o strategie riscantă, pe termen scurt, în fața unei probleme dificile pe termen lung.

Conflictul evidențiază dificultățile imense ale împărțirii resurselor de apă din ce în ce mai mici într-o lume mai caldă și mai uscată. Conform unui tratat din 1944, Mexicul este obligat să trimită apă în SUA la fiecare cinci ani din Rio Grande, iar SUA în Mexic din râul Colorado în fiecare an.

Mexicul rămâne mult în urmă în ceea ce privește obligațiile sale, a declarat Maria Elena Giner, comisarul american al Comisiei Internaționale pentru Granițe și Ape, organismul binațional care supraveghează tratatul. „Am primit apă doar pentru un an și suntem deja în al patrulea an", a declarat ea pentru CNN. Actualul ciclu se încheie în octombrie 2025.

Criza despre care nimeni nu vorbeşte

Rio Grande - numit Río Bravo în Mexic - este unul dintre cele mai lungi râuri din America de Nord și curge pe o distanță de aproximativ 1.900 de mile din Munții Stâncoși din Colorado, traversând trei state americane și cinci mexicane înainte de a-și încheia „călătoria” în Golful Mexic.

Anii de extracție excesivă pentru a deservi fermierii și populațiile în plină expansiune, alături de căldura și seceta alimentate de schimbările climatice, au avut un impact negativ. Pe măsură ce căldura duce la topirea stratului de zăpadă din munți, debitele râurilor scad, a declarat Alfonso Cortez Lara, director la Colegiul Frontierei de Nord.

Aproximativ 320 de kilometri din Rio Grande, care se întinde de la Fort Quitmen până la Presidio, Texas, este cunoscut sub numele de „porțiunea uitată", unde albia râului este adesea uscată pe tot parcursul anului. Acesta este readus la viață mai în aval de apele din Rio Conchos din statul mexican Chihuahua, cel mai mare afluent al Rio Grande.

Imprevizibilitatea râului este motivul pentru care angajamentele Mexicului se bazează pe cicluri de cinci ani - și nu anuale -, a declarat Giner. „Vor fi perioade de deficit și de excedent". Deficitele dintr-un ciclu de cinci ani pot fi transferate, dar trebuie să fie recuperate în următorul ciclu, deși tratatul nu are niciun mecanism de aplicare. În timpul primelor câteva decenii ale tratatului, totul a mers bine. Dar, de la începutul anilor 1990, „ceva s-a schimbat", a spus Giner. A fost mai puțină apă care a intrat în râu.

La fel ca în cazul acordului privind râul Colorado dintre statele din sud-vestul SUA, tratatul dintre Mexic și SUA a calculat disponibilitatea apei pe baza datelor din prima jumătate a secolului XX. Acesta a prevăzut secete pe termen scurt, dar nu și mega-secete multianuale.

Mexicul a încheiat două cicluri de cinci ani în deficit, între 1992 și 2002. „Aici a fost pentru prima dată când am avut cu adevărat aceste tensiuni politice accentuate între cele două (țări) în ceea ce privește apa", a declarat Vianey Rueda, cercetător la Universitatea din Michigan, specializat în tratatul privind apa din 1944.

Factorii care au alimentat această criză

Acum, în apropierea unui alt ciclu de cinci ani, Mexicul se confruntă cu o situație similară. Doar că de data aceasta este mai intensă, a spus Rueda. „Sistemul de livrare a apei a rămas același, dar criza apei s-a agravat".

O confluență de factori a alimentat această criză. Cererea de apă a crescut vertiginos odată cu dezvoltarea de-a lungul Rio Grande. Acordul nord-american de liber schimb, care a intrat în vigoare în 1994, a dus la o explozie de ferme și maquiladoras (fabrici) în Mexic, multe dintre acestea cultivând și fabricând produse destinate piețelor din SUA și Canada. Ambele părți ale frontierei s-au urbanizat și populația a crescut.

La baza a tot ceea ce se întâmplă, toba constantă a crizei climatice alimentează călduri și secete mai frecvente și mai prelungite. „Avem tratate care au fost concepute pentru o climă stabilă, dar care acum încearcă să fie aplicate într-o climă care nu este stabilă", a spus Rueda.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰