Video Un român a evadat dintr-o închisoare din Veneția, în timpul unei dezinsecții
Autorităţile din Italia sunt în alertă de 24 de ore după evadarea unui deţinut român dintr-o închisoare din Veneţia. Bărbatul de 33 de ani a profitat de neatenţia paznicilor şi a sărit gardul.
Totul s-a întâmplat în timp ce condamnaţii erau mutaţi dintr-o clădire a penitenciarului în alta pentru efectuarea operaţiunilor de dezinsecţie. Românul era acuzat de jaf şi aştepta procesul. Zeci de poliţişti îl caută acum peste tot, inclusiv în gări şi porturi.
Filmul evadării
Potrivit sindicatului poliției penitenciare, evadarea a avut loc în timp ce în penitenciar se desfășurau mai multe zile operațiuni de dezinsecție împotriva ploșnițelor de pat. Pentru a permite intervențiile, deținuții au fost mutați, pe rând, dintr-o secție în alta. Donato Capece, secretarul general al SAPPE, a calificat incidentul drept unul foarte grav, scrie Il Gazzettino.
"Ceea ce s-a întâmplat la Veneția este un fapt extrem de grav, care nu poate fi redus la un simplu incident de presă. Siguranța unei închisori nu poate fi lăsată la voia improvizației și nu poate fi pusă pe plan secund din cauza unor intervenții de igienizare și dezinsecție, chiar dacă acestea sunt necesare. Dacă mutarea deținuților devine o breșă în sistemul de securitate, înseamnă că ceva nu a funcționat în organizarea de ansamblu", a explicat acesta.
Fugarul este în continuare căutat de autoritățile italiene. El se numește Florin Baeram, are 33 de ani și antecedente penale pentru jafuri și infracțiuni contra proprietății.
