Observator » Ştiri externe » SUA iau în calcul să retragă zeci de mii de militari, nave și avioane din Europa. Care sunt țările vizate

SUA iau în calcul să retragă zeci de mii de militari, nave și avioane din Europa. Care sunt țările vizate

SUA iau în calcul să retragă zeci de mii de militari, nave și avioane din Europa. Care sunt țările vizate Exerciţiu NATO, 18 august 2026 - ProfiMedia
Editor Nicu Tatu | Timp citire: 5 minute
Publicat la 18.09.2026, 10:02 | Modificat la 18.09.2026, 10:13

Pentagonul analizează un plan radical de reducere a prezenței militare americane în Europa, care ar putea presupune retragerea avioanelor, navelor, armamentului și a zeci de mii de militari americani. Planul este analizat în ciuda avertismentelor aliaților NATO privind amenințarea tot mai mare reprezentată de Rusia, potrivit a șapte oficiali americani și occidentali, actuali și foști.

Reducerea efectivelor ar putea viza aproximativ o treime din cei circa 80.000 de militari americani aflați în Europa, adică aproximativ 25.000 de persoane. Un oficial american și o altă persoană familiarizată cu discuțiile susțin însă că reducerea ar putea fi și mai mare, de până la jumătate, ceea ce ar însemna retragerea a aproximativ 40.000 de militari, potrivit NBC News.

Dacă planul va fi pus în aplicare, ar fi cea mai importantă reducere a prezenței militare americane în Europa de aproximativ 80.000 de militari de la perioada de după încheierea Războiului Rece, în anii 1990.

Posibilitatea unor reduceri atât de ample a stârnit îngrijorare în rândul unor membri ai Congresului american, atât democrați, cât și republicani, precum și în rândul guvernelor europene, care se tem că retragerea ar putea încuraja Rusia.

Articolul continuă după reclamă

O astfel de decizie ar putea schimba semnificativ relația Statelor Unite cu principalii săi aliați și ar putea determina țările europene să caute noi parteneriate într-un moment de instabilitate, în condițiile războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu.

Germania, Italia și Spania, printre țările vizate

Germania, Italia și Spania s-ar număra printre țările afectate de reduceri, potrivit unor oficiali americani și occidentali familiarizați cu situația. Cele trei state găzduiesc cea mai mare parte a militarilor americani staționați în Europa.

De la începutul celui de-al doilea mandat, președintele Donald Trump și oficialii administrației sale au susținut că Europa ar trebui să își asume un rol mai important în propria apărare, beneficiind în continuare de sprijinul arsenalului nuclear american. Administrația de la Washington consideră că forțele americane sunt necesare pentru a face față unor amenințări pe care le consideră mai urgente, inclusiv cele venite din partea Chinei, Iranului și a cartelurilor de droguri din emisfera vestică.

Pe acelaşi subiect

Trump a criticat în repetate rânduri NATO și aliații europeni pentru contribuțiile lor la apărarea comună și pentru faptul că nu au sprijinit Statele Unite în războiul împotriva Iranului.

Pentagonul analizează patru variante

În iunie, Pentagonul a anunțat o analiză care va dura șase luni și care vizează prezența militară americană în Europa. Generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem aliat și șeful Comandamentului European al SUA, urmează să îi prezinte vineri secretarului Apărării, Pete Hegseth, propria analiză, potrivit oficialilor citați.

Analiza ar urma să prezinte patru variante de acțiune. Printre acestea s-ar putea afla reduceri ale efectivelor americane din aviație, marină și trupele terestre, precum și modificarea altor capacități militare. O altă variantă ar putea presupune mutarea unor forțe americane în interiorul Europei, către statele aflate pe flancul estic al NATO.

Hegseth urmează să primească recomandarea finală pe 6 noiembrie, aceasta urmând să fie transmisă ulterior președintelui Donald Trump. Orice retragere de trupe ar avea loc după acest moment.

Deocamdată, nu a fost luată nicio decizie, potrivit unui oficial de rang înalt al Departamentului Apărării și altor doi oficiali.

Oficialul Pentagonului a declarat că Hegseth a cerut analiza pentru a se asigura că poziționarea militară americană este aliniată cu strategia "America First" promovată de Donald Trump.

Trump: "Vreau doar loialitatea lor"

La summitul NATO din Turcia, desfășurat în iulie, Trump a declarat că este „foarte dezamăgit de NATO” și a criticat din nou alianța pentru ceea ce consideră a fi lipsa unei recunoașteri suficiente a capacităților militare americane.

„De ce cheltuim sute de miliarde de dolari, iar ei nu sunt acolo pentru noi?”, a spus Trump, referindu-se la aliații NATO. „Noi am fost întotdeauna acolo pentru ei.”

Cu o lună înainte, în timpul unei întâlniri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, Trump a fost întrebat ce își dorește de la aliați și a răspuns: „Doar să fie loiali”.

„Vreau doar loialitatea lor. Nu avem nevoie de banii lor. Nu avem nevoie de nimic. Avem, de departe, cea mai puternică armată din lume, dar vreau doar loialitate”, a spus președintele american.

Aliații europeni cer o retragere graduală

Cei care se opun reducerii efectivelor americane din Europa avertizează că o astfel de măsură ar putea lăsa aliații NATO mai vulnerabili și ar putea încuraja Rusia să acționeze agresiv. De asemenea, aceștia susțin că retragerea ar putea afecta încrederea partenerilor SUA din alte regiuni ale lumii și ar priva armata americană de baze logistice importante, care îi permit să își deplaseze rapid forțele către Orientul Mijlociu sau Africa.

Oficialii europeni au cerut Washingtonului, atât înainte, cât și după demararea analizei de șase luni, o reducere graduală a efectivelor. Aceștia susțin că guvernele europene au nevoie de timp pentru a-și dezvolta propriile capacități militare avansate, care au fost asigurate timp de decenii în principal de Statele Unite. Printre acestea se numără rachetele cu rază lungă de acțiune, supravegherea prin satelit și avioanele pentru realimentarea în aer.

Germania, considerată de zeci de ani un punct central al prezenței militare americane în Europa, găzduiește mai multe baze ale SUA și aproximativ 36.000 de militari americani, fiind cea mai mare concentrare de trupe americane din regiune.

În luna mai, Pentagonul a anunțat planuri pentru retragerea a 5.000 de militari din Germania, după ce cancelarul german Friedrich Merz a făcut declarații critice la adresa conducerii Iranului. Ulterior, Trump a spus că intenționează să meargă „mult mai departe” decât această reducere și a amenințat cu retragerea unui număr și mai mare de militari.

Italia găzduiește baze aeriene americane importante și aproximativ 12.000 de militari americani. Spania găzduiește, la rândul său, importante facilități aeriene și navale americane în bazele militare din sudul țării.