Video Vaccinul anti-Covid Pfizer-BioNTech a fost aprobat în SUA, începe şi vaccinarea întregii populaţii
În sfârşit vedem luminiţa de la capătul tunelului. Vaccinul anti-Covid a fost aprobat în Statele Unite ale Americii, iar imunizarea se va face la nivelul întregii populaţii. Un punct de cotitură într-o pandemie care a provocat haos pe tot mapamondul. Agenţia Americană a Medicamentului a aprobat folosirea vaccinului Pfizer-BioNTech pe scara largă, iar anunţul a fost făcut chiar de Donald Trump. Graba preşedintelui pare să fie motivată politic totuşi.
- Statele Unite au aprobat folosirea vaccinului anti-Covid la scară largă
- Vestea a venit chiar din partea lui Donald Trump, preşedintele în funcţie
Donald Trump, preşedintele în funcţie SUA: Am realizat un miracol medical. Pandemia a început în China, dar se va încheia chiar aici, în America.
Este lumina de la capătul tunelului pentru naţiunea cea mai lovită de pandemie. Şi un punct de cotitură într-o pandemie care a luat peste un milion 600 de mii de vieţi la nivel mondial. 13 mii numai în România.
Octavian Jurma, medic cercetător: Ieri s-a aprobat în Statele Unite, deci avem undă verde cam de peste tot. Din punctul acesta de vedere, lucrurile arată foarte bine. Ce se va întâmpla probabil, trebuie sincronizată agenda Uniunii Europene şi atunci să poată începe şi la noi. Şi în continuare rămâne, mai ales pentru România, singura noastră speranţă să putem rezolva această criză.
Donald Trump a anunţat începutul campaniei de vaccinare la scurt timp după ce serul fusese aprobat de Agenţia Americană a Medicamentului. 2,9 milioane de doze sunt deja pe drum spre spitalele şi centrele unde urmează să fie administrate.
Donald Trump, preşedintele în funcţie SUA: Primul vaccin va fi administrat în mai puţin de 24 de ore. Acest vaccin va fi gratuit pentru toţi americanii. Vrem ca seniorii, angajaţii din domeniul sanitar şi personalul de urgenţă să aibă prioritate.
Preşedintele nu a suflat niciun cuvânt despre presiunile uriaşe la care instituţia de reglementare a fost supusă din partea administraţiei pe care o conduce. Preşedintele agenţiei ar fi fost chiar ameninţat cu demiterea. Grăbirea vaccinării la mijlocul lui decembrie este un avantaj politic pentru Donald Trump în faţa lui Joe Biden, care a anunţat, zilele trecute, propriul plan de vaccinare.
Joe Biden, preşedintele ales SUA: 100 de milioane de doze vor fi administrate în primele mele 100 de zile de preşedinţie. Îi rog pe americani să poarte mască în aceste prime 100 de zile de mandat.
Ce ţări au aprobat deja vaccinul anti-Covid
Peste 16 milioane de infectaţi şi 300 de mii de decese s-au înregistrat deja în Statele Unite. Doar ieri au murit 3 mii 100 de oameni. Nu este, totuşi, prima ţară care aprobă folosirea vaccinului realizat în colaborare cu germanii de la BioNtech.
Marea Britanie a început imunizarea pe scară largă de marţi. Canada, Bahrein, Arabia Saudită şi Mexic au dat undă verde folosirii vaccinului. Uniunea Europeană urmează să îl autorizeze până pe 29 decembrie. Vaccinul a fost dezvoltat în 11 luni şi testat pe 44 de mii de oameni. Rezultatele demonstrează o rată de eficienţă de 95%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰