Video emoţionant: întâlnirea-surpriză dintre un băieţel român şi doi poliţişti care l-au salvat în mod miraculos de la înec
O înregistrare video surprinde scena emoţionantă a întâlnirii dintre un băieţel român şi doi poliţişti spanioli, care i-au salvat viaţa. Copilul de trei ani a căzut într-o piscină, iar intervenţia promptă a celor doi agenţi i-a salvat viaţa. După ce a ieşit din spital, poliţiştii i-au făcut o vizită-surpriză.

Zilele trecute, o familie de români stabilită în Sevilia a trecut prin momente cumplite. Erau acasă, la nişte prieteni, unde pregăteau un grătar. Părinţii spun că, pentru câteva momente, l-au scăpat din priviri pe Marco, băieţelul lor de trei ani. Copilul s-a apropiat periculos de piscină şi, probabil, încercând să ia de pe jos o jucărie, a căzut în apă.
Tatăl băiatului, Adi Marius Popa, a dat alarma, iar primii care au venit au fost doi poliţişti spanioli. Au găsit copilul fără cunoştinţă şi i-au acordat primul ajutor. Au apărut apoi salvarea şi un elicopter de intervenţii. Marco a fost transportat la spital în stare foarte gravă, dar, în mod miraculos, şi-a revenit complet.
După ce a fost externat, copilul a primit o vizită surpriză. Mario şi Arendo, cei doi poliţişti care l-au salvat de la moarte, au venit să îl vadă. I-au adus cadou şi o maşinuţă teleghidată. Emoţionanta scenă a fost filmată şi a ajuns în presa spaniolă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰