Antena Meniu Search
x

Zăpadă în deşert: valul de aer rece a adus frig şi ninsori în Africa. Reacţia localnicilor

Iarna năprasnică face victime! În Italia, o femeie suprinsă de avalanşă pe munte a reuşit să iasă de sub zăpadă, dar a murit de frig. Grecia şi Croaţia se luptă şi ele cu troienele. Iar în Africa, un strat subţire de zăpadă s-a depus în deşert. În Afganistan, situaţia rămâne dramatică după două săptămâni de ger: peste 120 de oameni au murit.

de Redactia Observator

la 25.01.2023, 20:31

Zăpadă în deşert
Zăpadă în deşert - Profimedia

Italienii încep să înţeleagă sensul expresiei "Iadul alb". Nămeţi au potopit casele, iar maşinile abia se mai zăresc din nămeţi. "Cât am stat singur în zona muntoasă nu am sunat pe nimeni să mă ajute, dar acum nu mai suport, am deja 76 de ani", mărturiseşte un bărbat.

Alpinistă, ucisă de avalanşă în Italia

Iarna a făcut şi victime. O alpinistă a murit după ce a fost prinsă într-o avalanşă puternică pe muntele Lagorai, la o altitudine de 2.100 de metri. Femeia de 46 de ani reuşise să iasă de sub stratul uriaş de zăpadă, însă, până la intervenţia salvatorilor, a murit de frig. 

Croaţia este şi ea îngropată de ninsori. Utilajele de deszăpezire lucrează zi şi noapte. Mare parte din Europa se luptă cu iarna furioasă. În următoarele 24 de ore, părţi din Grecia şi Croaţia vor fi sub avertizare de cod roşu de ninsoare şi îngheţ, în timp ce Germania, Franţa, Serbia şi Slovacia rămân sub cod galben cu temperaturi de până la -10 grade şi rafale puternice de vânt.

Pe acelaşi subiect

Peste Ocean, o tornadă uriaşă a măturat estul oraşului Houston. Doi oameni prinşi în mijlocul dezastrului au reuşit să filmeze momentul momentul în care încercau să fugă în locuri sigure, alături de câini ai lor. Casele au rămas fără acoperişuri, iar copacii au fost smulşi din rădăcini. Peste 100.000 de familii au rămas fără curent electric.

Zăpadă în deşert

Valul de aer rece a ajuns şi în Africa. În Algeria, un strat fin de zăpadă s-a depus în deşert. În marile oraşe, oamenii plini de entuziasm au ieşit pe pârtii cu săniile. În Oman, vârful Muntelui Soarelui s-a acoperit cu zăpadă după ce temperaturile au scăzut sub zero grade celsius. 

Cea mai dramatică situaţie rămâne în Afghanistan, unde cel puţin 120 de oameni au murit în ultimele două săptămâni din cauza temperaturilor scăzute. Iar în China, temperaturile au ajuns la minime istorice, minus 53 de grade Celsius.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Zăpadă în deşert: valul de aer rece a adus frig şi ninsori în Africa. Reacţia localnicilor