Zelenski anunţă că retrage cetățenia ucraineană persoanelor sancţionate, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă sancţiuni pentru peste 600 de persoane din ”elita de la conducerea Rusiei”, inclusiv membri ai Dumei de Stat din Rusia. ”Ei sunt cu toţii responsabili pentru acest război, pentru teroarea împotriva poporului nostru”. Totodată, el arată că oficiali ai Vămii care au ajutat contrabandişti au fost schimbaţi din funcţii. ”Nu va exista loc de contrabandişti şi reţele criminale în Ucraina (...) Cât despre acele persoane supuse sancţiunilor, care au şi cetăţenie străină, în special rusă şi română, (...) am decis să le retrag cetăţenia ucraineană”, afirmă el, potrivit siteului preşedinţiei ucrainene.
Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a decis miercuri să aplice sancţiuni pentru 606 persoane din conducerea Federației Ruse.
Volodimir Zelenski a declarat, în mesajul de miercuri noapte, că a fost luată o decizie importantă de către Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare, iar 606 persoane care aparţin elitei de la conducere din Rusia vor fi sancţionate. Este vorba despre ”28 de membri ai Consiliului de Securitate din Rusia, 154 de membri ai Consiliului Federaţiei din Rusia, 424 de deputaţi ai Dumei de Stat (parlament) din Rusia”.
”Ei sunt cu toţii responsabili pentru acest război şi pentru teroarea împotriva poporului nostru. Şi niciunul dintre ei nu va scăpa de responsabilitate - e doar o chestiune de timp. Am făcut deja câţiva dintre paşii necesari, legal, diplomatic şi politic, pentru ca ei să înfrunte această responsabilitate. Vom mai face şi alţi paşi”, a spus liderul de la Kiev.
Totodată, preşedintele ucrainean a arătat că Serviciul de Securitate al Ucrainei a desfăşurat o ”operaţiune importantă”, referitoare la activitatea unor persoane supuse sancţiunilor pe teritoriul ţării.
”Am subliniat în mod repetat: nu va exista loc de traficanţi şi reţele criminale în Ucraina. Se pare că unii nu au înţeles. Ei bine, vor înţelege. Oficialii autorităţii vamale care au ajutat traficanţii, inclusiv conducerea, au fost îndepărtaţi din funcţii şi vor răspunde legal pentru acţiunile lor ilegale", a subliniat Zelenski.
Șeful statului a mai anunțat că în baza propunerii Serviciului de Securitate al Ucrainei și în conformitate cu legislația în vigoare, a decis retragerea cetățeniei ucrainene persoanelor sancționate, care au şi cetățenie străină, în special rusă și română.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰