Antena Meniu Search
x

Zelenski şi-a publicat declaraţia de avere. Veniturile obţinute de preşedintele Ucrainei în 2023

Război în Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi familia sa au obţinut un venit de 317.000 de dolari în 2023, potrivit unei declaraţii de avere publicate sâmbătă, relatează în ediţia de duminică kyivindependent.com, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 31.03.2024, 14:47

Zelenski şi-a publicat declaraţia de avere. Veniturile obţinute de preşedintele Ucrainei în 2023
- Getty Images

Declararea electronică a averii oficialilor ucraineni a fost impusă în 2014, în cadrul luptei împotriva corupţiei. Această obligaţie a fost suspendată după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, iar Zelenski a reimpus-o prin lege în octombrie 2023. Şeful statului ucrainean şi membrii familiei sale declară că au obţinut în 2023 venituri în valoare de 12.423.008 grivne (316.700 de dolari, 292.211 de euro), a anunţat sâmbătă preşedinţia ucraineană.

Veniturile lui Zelenski, în creştere faţă de 2021 şi 2022

El precizează că 7.455.972 de grivne (190.100 de dolari, 175.377 de euro) provin din vânzarea de obligaţiuni de stat. Restul de 4.967.036 (126.600 de dolari, 116,833 de euro) reprezintă salarii, dobânzi bancare şi venituri din închirierea unor bunuri imobile, potrivit preşedinţiei. ”Creşterea veniturilor faţăă de 2022 a avut loc în urma reluării plăţii chiriciilor”, precizează preşedinţia.

Soldul în numerar al familiei Zelenski a scăzut cu aproape 2,8 milioane de grivne (71.000 de dolari, 65.861 de euro), la sfârşitul lui 2023, anunţă preşedinţia. Volodimir Zelenski şi-a publicat declaraţiile de avere în 2022 şi 2021 în ianuarie. Potrivit declaraţiei din 2021, preşedintele ucrainean şi familia sa au obţinut venituri în valoare de 10.824.507 de grivne (275.352 de dolari, 254.611 de euro), iar în 2022 acestea au scăzut la 3.692.683 de grivne (94.000 e dolari, 86.858 de euro). Preşedinţia explică aceste scăderi de venit prin rezilierea temporară a contractelor imobiliare din Ucraina, din cauza invaziei ruse.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Zelenski şi-a publicat declaraţia de avere. Veniturile obţinute de preşedintele Ucrainei în 2023