Zelenski vrea ca România să monitorizeze dacă ruşii respectă încetarea focului în Marea Neagră: "Îşi cunoaşte zona, o poate face"
Ucraina şi Rusia au fost de acord cu încetarea focului în Marea Neagră, într-o serie de negocieri coordonată de Statele Unite. Volodimir Zelenski vrea ca ţările riverane Mării Negre, în special România şi Bulgaria, să monitorizeze dacă armistiţiul este respectat.

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 28 martie, preşedintele ucrainean a precizat că acordul de încetare a focului din Marea Neagră trebuie monitorizat atent pentru că "fără monitorizare nu este nimic de spus". Zelenski a declarat că această problemă a fost ridicată în timpul negocierilor din Arabia Saudită, iar primul stat care i-a venit în minte a fost Turcia.
Bolojan, de acord cu ideea lui Zelenski
Dar şi România, şi Bulgaria pot face acest lucru susţine Zelenski, potrivit European Pravda. "SUA pot monitoriza acest lucru (armistițiul din Marea Neagră. - n.red), britanicii pot, francezii pot. Și o pot face și țările de pe litoralul Mării Negre – atât românii, cât și bulgarii, asta ne este absolut clar, pentru că își cunosc regiunea și s-au implicat în coaliția de deminare a Mării Negre", a declarat Volodimir Zelenski.
Ideea a fost subliniată şi de preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, imediat după ce a participat la summit-ul de la Paris. "În ceea ce privește partea de monitorizare a armistițiului, urmează să se formeze un grup de lucru pentru a coopera în vederea monitorizării. În acest sens, pentru că înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții, pentru că portul Constanța e cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru. Prin infrastructură pe care o avem, radare, drone, poliția aeriană, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare, vom colabora astfel încât acest acord să fie respectat pentru că o zonă sigură la Marea Neagră e un lucru bun pentru comerțul și dezvoltarea în această zonă", a declarat Ilie Bolojan.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰