Video Ziua Pământului 2023. Ritual străvechi cu şamani şi vindecători tradiţionali, pe vârful dealului San Cristobal din Peru
Întreaga lume serbează astăzi Ziua Pământului. Milioane de oameni din peste 140 de ţări se mobilizează pe 22 aprilie pentru a promova acţiuni care să protejeze planeta. Se adună gunoaie, se plantează copaci dar se organizează şi proteste pentru a trage un semnal de alarmă asupra schimbărilor climatice.
200 de grupări ecologiste din Marea Britanie sărbătoresc Ziua Pământului prin manifestaţii la Londra. Zeci de mii de oameni au protestat faţă de acţiunile ce distrug mediul înconjurător, precum folosirea combustibililor fosili ca sursă primară de energie.
De cealaltă parte a planetei, în Peru, şamanii şi vindecătorii tradiţionali s-au adunat pe vârful dealului San Cristobal pentru un ritual străvechi de celebrare a Pământului. Ceremonia a avut loc în apropierea capitalei, care are tot mai puţine spaţii verzi.
Guvernul de la Lima marchează şi el sărbătoarea printr-o campanie de plantare a o sută de mii de arbori. Acţiunea face parte dintr-un plan mai amplu care să combată defrişarea în întreaga ţară.
Tot arborii sunt şi vedetele grădinii botanice din Rio de Janeiro. Copacilor li se oferă un tratament special pentru a se dezvolta în cele mai bune condiţii. Îngrijitorii grădinii folosesc drone şi tehnologie de ultimă generaţie pentru a le supraveghea creşterea.
Ziua Pământului a fost celebrată şi la Casa Albă
Preşedintele Biden a semnat decretul de înfiinţare a Oficiului Justiţiei de Mediu, care va coordona toate activităţile guvernului în domeniu.
Şi tot acum reţeaua Tik Tok a anunţat că va începe eliminarea clipurilor în care sunt negate schimbările climatice sau sunt răspândite dezinformări pe tema mediului.
Ziua Pământului a fost declarată în 1970, dar abia 20 de ani mai târziu a luat amploarea de astăzi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰