Articol susținut de [Medici buni] Dr. Adina Gheorghe, medic specialist în ecografii: "Noi, imagiștii, suntem ochiul clinicianului. La ora actuală, imagistica, alături de analize și alte teste, te ghidează către un diagnostic exact"
Dr. Adina Gheorghe este medic specialist în ecografie și are, poate, una dintre cele mai grele misiuni din lume: aceea de a evalua și monitoriza pacienți cu probleme grave de sănătate. Aproximativ 80% din pacienții pe care îi vede sunt femei, iar multe dintre ele află despre suspiciunea de cancer în cabinetul său.
"Din păcate, văd foarte multe paciente tinere cu cancer de sân. În ultimele două săptămâni, am avut două paciente, una de 34 și cealaltă de 37 de ani. Cu puțin timp după ce terminaseră perioada de lactație, au simțit formațiuni la nivelul sânului, care nu se simțeau anterior lactației, unele monitorizate înainte de sarcină, altele, nu. Și din păcate, ambele au fost cancere, puncționate, cu diagnostic histopatologic și acum urmează chimioterapie preoperator. Dar vestea bună este că acum există tehnologii prin care putem depista la timp aceste cazuri și le putem orienta către cel mai bun protocol de tratament", spune medicul Adina Gheorghe, în contextul în care cancerul mamar rămâne cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor, cu peste 12.000 de cazuri înregistrate în România în 2020.
Tehnologia de vârf, pilon important în medicina modernă
Încă din perioada rezidențiatului, Dr. Adina Gheorghe a fost fascinată de ecografie, chiar dacă tehnologia nu era tocmai performantă la vremea respectivă. A ales, astfel, să se specializeze în ecografie, una dintre cele mai solicitate investigații imagistice la ora actuală datorită faptului că este neinvazivă și oferă răspunsuri la multe întrebări legate de starea de sănătate a organismului. Acest lucru este posibil și datorită evoluției spectaculoase a tehnologiei la care a asistat de-a lungul carierei sale și dr. Adina Gheorghe.
"Noi, imagiștii, suntem ochiul clinicianului. La ora actuală, medicina se bazează pe dovezi, iar imagistica, alături de analize și alte teste, te ghidează către un diagnostic exact. În privința imagisticii, evoluția tehnologică este extraordinară. În perioada rezidențiatului, aveam un aparat portabil, era o cameră improprie, foarte luminoasă, încercam să captăm imaginile, trebuia să facem întuneric. Ne chinuiam, dar astăzi avem aparate extrem de performante. Uneori, eu și colegii mei glumim și spunem că aceste aparate văd singure. Avem cele mai noi generații de aparate, cu softuri speciale, cu softuri de elastografie. La ecografie, și nu numai la această investigație, detaliile sunt foarte, foarte importante. Atunci când pornești în carieră de la un aparat mai puțin performant cu care încerci să afli cât mai multe detalii ca să te lămurești în legătură cu anumite formațiuni sau cu o anumită patologie, când ajungi să examinezi cu aparate performante, detaliile acelea pe care tu le-ai urmărit constant, ți se evidențiază dintr-odată. Adică efortul nu mai e atât de mare și nu ai cum să le ratezi. Astfel, rata de precizie în diagnostic a crescut foarte mult".
Cancerul de sân se tratează în echipă
Cele mai frecvente patologii pe care le vede în cabinet dr. Adina Gheorghe sunt cele de la nivelul sânului, iar cea mai gravă rămâne cancerul de sân. De altfel, acesta se poate depista și trata cu succes dacă femeile merg regulat la medic. Ecografia, sonoelastografia, mamografia și biopsia mamară (la recomandarea specialistului) pot duce la un diagnostic de precizie, în funcție de care echipa formată din imagist, oncolog și chirurg poate stabili cel mai bun protocol de tratament.
"Ecografia de sân este ca primă opțiune pentru paciente, începând cu vârsta de 30 de ani și până la 40 de ani. După 40 de ani, protocoalele spun că mamografia este cea mai importantă. Și într-adevăr, focarele de microcalcificări sunt principalele de evaluat după 40 ani, însă majoritatea colegilor de la mamografie solicită o ecografie complementară pentru că sânul dens e un tip de sân la care vedem mai greu detalii pe mamografie. De aceea, este bine să fie făcute complementar. Ecografia și sonoelastografia sunt investigații de rutină, total neinvazive, sunt ușor de efectuat, nu sunt dependente de anumite perioade ale ciclului menstrual, se pot face și pe inflamație, atunci când mamografia nu se poate face (e mult prea dureros și inflamația limitează informațiile aduse de mamografie). Deci e foarte ușor pentru că ecografia ne orientează către diagnostic sau către investigația pe care o putem efectua complementar ca să ajungem la un diagnostic. Sigur că ecografia, împreună cu elastografia, înseamnă performanță mult mai mare în stabilirea unui diagnostic", spune medicul.
Nu orice tumoră mamară este cancer, însă prezența tumorilor benigne nu exclude apariția ulterioară a uneia maligne. De aceea, medicul Adina Gheorghe recomandă pacientelor sale să nu-și neglijeze evaluările mamare periodice. "Mie îmi place sa fac echipă cu pacientele. Și când acestea vin la ecografie, la final, le spun: o să vă explic ce s-a văzut, însă trebuie să înțelegem realist care este scopul ecografiei. Nu trebuie să ne speriem de fiecare chist care poate să apară. Sigur că atunci când avem formațiuni benigne, ele trebuie monitorizate, gestionate. Eu le spun că îmi place să am o hartă cu leziuni ca să știm dacă ele se modifică în timp sau dacă apare ceva suplimentar. E foarte important ca pacientele să aibă un dosar cu rezultatele medicale de-a lungul timpului și să managerieze lucrurile în mod organizat. Mă bucur de fiecare dată când pacientele vin cu un dosar și văd ecografii făcute în 2009, în 2010, în 2013 și tot așa și sunt puse cronologic. Și văd pozele și văd cât de mult au progresat aparatele și văd cât de bine sunt pacientele în prezent. E chiar o satisfacție că am trecut prin toate etapele de la început și până acum", completează dr. Adina Gheorghe.
Și în România, pacienții beneficiază de investigații imagistice ca în străinătate
Exodul medicilor români către clinici din străinătate este un fenomen bine cunoscut. Însă la fel de adevărat este că mulți specialiști au ales să rămână în țară pentru că pot oferi pacienților servicii medicale similare celor din Statele Unite sau din țările din vestul Europei. "Am avut posibilitatea să plec în Franța, însă îmi place stabilitatea. Și îmi place să construiesc. Și atunci am construit aici echipe de colaborare pe care nu aș fi vrut să le pierd. Și nu pot să spun că nu am avut curajul, dar nu a fost niciun factor care să mă determine să iau această decizie. Pur și simplu, am fost și sunt mulțumită de ceea ce fac aici. Iar clinicile din România țin pasul cu ceea ce se întâmplă în afară, și în ceea ce privește aparatura, dar și integrarea serviciilor. Nu există situație în care să nu poți suna un coleg ca să te sfătuiești, să te lămurească. Imagistul nu poate funcționa fără clinician, care fie e medic internist, urolog sau chirurg senolog. Suntem o echipă", spune dr. Adina Gheorghe.
Nota din cabinet reflectă starea de sănătate
Una dintre cele mai mari provocări ale carierei de medic este comunicarea cu pacienții. Informațiile complexe, veștile bune, dar și cele mai puțin bune, orientarea pacienților către alte specialități medicale, toate sunt oferite de către medicii care își doresc cel mai mult de la profesie să-și ajute semenii. Medicul Adina Gheorghe obișnuiește ca, la finalul ecografiei, să dea pacienților și câte o notă care reflectă starea acestora de sănătate.
"Am pacienți care, la final, mă întreabă: «doamna doctor, dvs. știu că dați note. Ce notă îmi dați?». Eu încerc să le explic, dar sigur că, sub presiunea emoției, se pierd informațiile. Iar la final, le dau o notă, în funcție de gravitatea cazului. Și le spun că valabilitatea notei este scurtă, de 6 luni-un an sau depinde de cât de repede ar fi nevoie să repete o investigație. Iar nota aceea îi ajută să proceseze informațiile. Uneori, le dau nota și se relaxează ca să poată înțelege ce am de explicat. Pentru că da, emoțiile pot împiedica acest lucru.
În cazul cancerului de sân, rata de vindecare este foarte mare, condiția este să vii la medic, să treci peste partea «nu am avut timp, nu m-a durut niciodată nimic». E bine că nu te-a durut nimic, dar trebuie să fii responsabilă. Am multe paciente la care am descoperit formațiuni în stadii incipiente tocmai pentru că au venit la control. Și n-o să uit niciodată mirarea lor când le spun că au leziuni cu risc, că sunt leziuni care mie nu-mi plac și, în jocul de-a notele, le spun că le-aș cam lăsa repetente pentru aceste leziuni. Doar că sunt șanse mari ca după o perioadă, să reîncepem să luăm note mari. Satisfacția este majoră atunci când îți amintești de cineva care a primit o notă proastă, a făcut tratamentul oncologic, în primii 5 ani, a monitorizat la 6 luni și, dintr-odată, primește note foarte mari. Adică după primii 5 ani, vine doar o dată pe an la control. E foarte mare satisfacția. E adrenalina care te face să mergi mai departe și să te bucuri că poți adăuga ani la viața pacienților”, adaugă medicul.
Unele cazuri nu se uită niciodată
Pe lângă patologia sânului, medicul Adina Gheorghe evaluează ecografic în cabinet și alte afecțiuni precum steatoza hepatică, bolile tiroidiene, dar și cele de vezică urinară. Iar în ultima vreme, medicul a constatat cu îngrijorare creșterea numărului de pacienți care suferă de leucemii. Dar, în multe situații, o ecografie făcută la timpul potrivit poate salva viața și sănătatea.
“N-o să uit niciodată prima mea pacientă cu cancer de sân diagnosticată în MedLife. Era în 2008, avea puțin peste 40 de ani și a venit împreună cu fiica ei, care atunci era adolescentă. A venit pentru că simțise o formațiune pe sân, i-am dat un diagnostic pe care nu-mi place să-l dau, dar în unele cazuri, trebuie. Și de atunci, ne vedem constant. Și faptul că, după puncția biopsie și intervenția chirurgicală, când făcea cura de chimioterapie, a venit și mi-a adus un buchet de flori și o felicitare pe care mi-a scris niște cuvinte de suflet și pe care o păstrez și acum, mă emoționează și acum când mă gândesc.
Un alt caz este al unui pacient care tot timpul râdea că el vine la ecografie pentru că îl aduce soția. Și la un moment dat, pentru că a fost și foarte bine pregătit, a avut vezica plină și fereastra ecografică perfectă, am descoperit o formațiune mică pe vezica urinară. S-a dovedit a fi un cancer de vezică, deși nu avea niciun fel de simptomatologie, nu avea niciun fel de istoric familial referitor la această patologie. Și dacă nu îl aducea soția, dacă nu obișnuia să vină anual, dacă nu ar fi băut suficient de multe lichide ca vezica să fie în hiperplazie, nu s-ar fi fi putut vedea. Și acum e ok.
De asemenea, am tineri care vin la ecografie și care au steatoză hepatică gradul 2, la 16 ani. E foarte grav. Uneori, le spun: «tu ai un ficat de 60 de ani». Cumva, acest lucru responsabilizează. Am un pacient care venea la controale periodice, era extrem de serios în a monitoriza, însă s-a săturat să-i spun că are steatoză de gradul 2, 3. A slăbit, arată foarte bine și acum vine anual, nu doar să-mi arate că se menține, ci să și primească nota la ficat. E foarte frumos când nota este foarte bună”, povestește medicul Adina Gheorghe despre câțiva dintre pacienții care i-au rămas în minte.
În plus, medicul specializat în ecografii remarcă faptul că pacienții tineri au devenit tot mai preocupați de starea lor de sănătate și că vin la controale regulate. “Din fericire, vârsta pacientelor care vin să-și facă regulat controale la sân este din ce în ce mai mică. Multe tinere înțeleg că este nevoie să fie precaute și vin și mă întreabă: «de la ce vârstă ar trebui să vin?». Iar acesta este un lucru extraordinar de bun, faptul că-și asumă responsabilitatea unui screening, ținând cont de faptul că România nu are un program național de screening pentru cancerul de sân, implementat ca pentru screeningul de col uterin. Există și pacientele care au o patologie benignă, înțeleg că trebuie monitorizată și mă întreabă, având fiice, de la ce vârstă ar trebui să vină și fiicele la ecografie. Și am adolescente, de 14, 16 ani, care vin cu chisturi de sân sau cu fibroadenoame mamare pe care le manageriem. Și e un lucru îmbucurător că vin devreme la medic”.
Toată lumea își dorește să ajungă la un medic bun
Atunci când starea de sănătate are de suferit, începe căutarea. Și sintagma “cel mai bun medic” pentru o anumită specialitate este echivalentul competenței și experienței. Dr. Adina Gheorghe este unul dintre medicii “veterani” ai Grupului MedLife, în cadrul căruia lucrează din 2007. Din 2008, efectuează în cadrul MedLife ecografii și sonoelastografii, iar alături de colegii chirurgi, puncții mamare și tiroidiene. Astăzi își împarte programul între Hyperclinica Grivița și Hyperclinica Unirii din București.
Însă, dincolo de calitățile profesionale acumulate de-a lungul timpului, a fi medic bun are pentru fiecare dintre specialiști o altă conotație. “E greu, și în același timp, ușor de spus. Contează foarte mult să iubești oamenii, să treci peste resentimente și să-ți păstrezi scopul final de a ajuta și să vrei să te implici să rezolvi o problemă, de multe ori, de viață și de moarte, și să ai satisfacția că ai reușit să rezolvi acea problemă. Iar cea mai mare satisfacție este atunci când auzi «mulțumesc» din suflet, când știi că ai ajutat pe cineva să depășească un moment dificil, cum este o boală gravă, și că ai descoperit devreme o patologie care acum este vindecată”, concluzionează dr. Adina Gheorghe.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰