Antena Meniu Search
x

Video Animaţie grafică. O femeie de 35 de ani s-a aruncat în faţa metroului. VIDEO

A fost panică dimineaţă în subteran. O femeie de 35 de ani s-a aruncat în faţa metroului. A supravieţuit, însă a suferit răni grave şi este acum internată la terapie intensivă, în stare critică. Este doar cea mai recentă tentativă de acest fel de la metrou. Vă avertizez, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 10.06.2021, 14:28

Vezi și

Staţia de metrou Lujerului, ora 8 şi 40 de minute. Un tren de metrou, plin de călători, se îndreaptă cu viteză spre peron. Cu câteva secunde înainte să ajungă, sub privirile celorlaţi oameni, o tânără de 35 de ani se aruncă pe şine. Mecanicul n-a mai avut timp să reacţioneze, iar trenul trece peste ea. Într-unul dintre vagoane era şi Alexandra, care ne-a trimis imagini pe Fii Observator.

"Nici o frână bruscă nu am simţit. A încetinit, nu a fost foarte foarte brusc. După aia s-a auzit anunţul că trebuie să evacuăm din motive tehnice metroul. Când am ieşit la gura de metrou deja ambulanţă, pompieri, descacerare şi poliţia", a declarat Ștefania Alexandra Băbaru, martor.

La doar câteva minute după impact, staţia s-a umplut de salvatori. "La ora 09.07 minute femeia a fost extrasă de sub tren. Era inconștientă, însă respira", spune ISU. 

La Terapie Intensivă, în stare critică

Pe acelaşi subiect

Tânăra a fost dusă la spital şi este la terapie intensivă, în stare critică. A suferit lovituri puternice la cap iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire.

Andre Rotaru, reporter Observator: "Circulaţia la metrou a fost dată peste cap timp de mai bine de o oră. Din cauza aglomeraţiei, metrorex a luat decizia de a nu mai permite accesul călătorilor în staţie până când circulaţia nu s-a reluat normal".

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Este doar cel mai recent incident de acest fel din subteran. Acum patru luni, o adolescentă de 15 ani a fost trasă în ultimul moment din faţa trenului de către alţi călători. Salvatorii ei au fost premiaţi de şeful poliţiei Capitalei.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Fii Observator » Animaţie grafică. O femeie de 35 de ani s-a aruncat în faţa metroului. VIDEO