Şerban a suferit un accident cu bicicleta, însă coşmarul său abia avea să înceapă. Plimbat printre spitale, în final a aflat că a fost un "norocos"
Clipe de coşmar trăite de Şerban, un tânăr din Fălticeni, care a suferit un accident cu bicicleta. Fericit că nu şi-a spart capul, suceveanul a încercat, deşi rănit, să ajungă acasă pedalând. Durerile însă l-au chinuit şi după o noapte de coşmar a decis să meargă la urgenţe la Spitalul din Fălticeni.
Aici, însă, Şerban avea să se confrunte cu alte probleme. Nepăsarea celor care ar fi trebuit să se intereseze de el. Lăsat să aştepte ore întregi pentru că nu reprezenta o urgenţă, bărbatul este trimis la policlinică fără să fie măcar văzut de un medic specialist.
Alte ore pierdute fără succes şi care l-au determinat pe bărbat să se întoarcă acasă. A mers la un spital particular, unde medicul l-a trimis de urgenţă la spitalul din Suceava. Aici medicii nu au mai stat şi după un consult amănunţit, Şerban a fost trimis imediat în sala de operaţie.
La final, după ce intervenţia a fost de succes, a aflat cu stupoare că a fost la un pas de moarte. Splina putea să-i explodeze şi tânărul să moară fără ca medicii să mai poată face ceva pentru el. Povestea a fost relatată pe larg de Şerban pe pagina sa de Facebook.
La un pas de tragedie
„Nu-mi stă neapărat în fire să scriu postări lungi despre întâmplări de-ale mele, dar cred că ce urmează să relatez trebuie dat mai departe pentru a ridica un semnal de alarmă despre Spitalul din Fălticeni. Pot să spun că am avut trei zile de coșmar, din care am trasat 2 lecții importante:
-orice durere trebuie să fie investigată detaliat; timpul scurs de la un accident în care daunele fizice nu sunt atât de clare te costă scump și nu merită să joci un joc in care nu câștigi nimic dar poți pierde totul.
-dacă ai o urgență, fa pe dracu' în patru și du-te direct la Suceava, în nici un caz la Spitalul la Fălticeni, te poate costa viața la propriu.
Simpla neatenție de a frâna bicicleta cu frâna din față pe strada Sucevei m-a adus pe mine la pământ iar pe bicicletă deasupra mea într-un mod dureros. În tot acel torent de confuzie și adrenalină nici nu știam ce am pățit, ce mă doare și ce trebuie sa fac, așa că bucuros că nu mi-am spart capul dau să mă ridic. Pentru că nu mă puteam ridica fara a țipa de durere, m-am pus jos 5 minute pentru a-mi reveni din durerea abdominală și cea a umărului Într-un sprint de vitejie am început să pedalez spre casă. Din secunda în care m-am așezat în pat pe spate, am început să simt ca și cum patul m-ar fi luat la pumni. Stomacul nu putea fi calmat cu nimic iar umărul simțeam cum se desprinde de pe articulație (slavă Domnului că nu a fost așa).
Am luat vreo 4 calmante pentru durere și am încercat să adorm. Îmi era imposibil să găsesc o poziție din care sa nu simt durerea. Am incercat chiar să dorm din picioare dar am ajuns doar până în punctul in care să mă plimb prin curte până ce mi-am obosit trupul atât de tare încât a adormit cu durere cu tot.
Plimbat printre spitale
Dis de dimineață am plecat cu tatăl meu la secția de primiri urgențe a Spitalului din Fălticeni pentru a putea beneficia de investigațiile necesare. Durerea nu se estompa in niciun fel iar dintr-un punct nici nu știam ce mă mai doare și ce nu, de parcă ar fi venit de peste tot. Ajuns la spital am fost înregistrat la ușă și am fost rugat sa aștept. M-am gândit că sunt oameni în stare mult mai gravă decât a mea așa că am ales sa am răbdare. În ultima perioadă medicii sunt categoria profesională cea mai încercată si încercănată, nimeni nu ar trebuie sa le pună mai multe bețe în roate ci ar trebuie sa le oferim suport și înțelegere. Dar, sunt și unii care nu prezintă nici un fel de empatie sau umanitate și se prezintă în fața ta drept niste zei de care depinzi daca vrei să-ți fie bine.
Am așteptat o oră, durerile deveneau din ce in ce mai mari, așa că am inceput sa mă plimb pe hol, poate, poate atrăgeam atenția. După alte 15 minute mă abordează un asistent medical destul de tânăr, îmbrăcat în uniformă bleumarin și vizibil nervos pe un pacient la care a țipat 5 minute în încercarea de a afla de cât timp are piciorul în ghips. M-a întrebat ce am pățit iar eu încep să-i povestesc că mă doare umărul stâng și toată partea stângă de abdomen în urma unui accident cu bicicleta. "Din câte umere fracturate am văzut nu cred că este vreunul care se poate mișca așa", îmi spusese el. "Bine, nu știu ce e fracturat și ce nu, doar că vreau să știu ce mă doare și ce e de făcut". Dandu-și vizibil ochii peste cap într-un mod absolut lipsit de empatie și grețos mi-a spus că va merge să vorbească cu Dr. Șerban pentru un consult. După încă 5 minute de așteptat revine in grabă și îmi spune că Dr. Șerban refuză să mă consulte pentru faptul că nu sunt o urgență. Ii reafirm că mă dor toate de abia pot sta în picioare, îmi aruncă aceeași privire dezinteresată spunându-mi "du-te la policlinica și vezi ce poți face acolo, noi nu te putem ajuta". Asta m-a înfuriat teribil: "Dar bine, bine, am stat aici o oră jumătate ca prostul și abia acum îmi spui că am stat degeaba și că nu mă puteți ajuta?". "Dar tu nu vezi câți alții (n.r. pacienți) mai sunt pe aici, nu ești tu singurul". Doctorul nici nu s-a uitat la mine, nu a venit să verifice personal daca sunt sau nu o urgență, a ales să-l doară in pix de un pacient pe care nu-l considera esențial.
Am plecat în Policlinică pentru a face o radiografie la umăr și ulterior una și abdominal. Mergem la cabinet și îmi spune că mai întâi să trec pe la ortoped să-mi transmită unde ar trebui să-mi fac radiografia. "La umărul stâng", răspund eu. "Dar de unde știi tu că acolo?". Răspunsul m-a închis efectiv, nici nu știam ce să-i spun doamnei doctor radiolog care nu înțelegea că vreau să-mi fac radiografie acolo unde mă doare mai tare. Merg la ortoped, nu-l găsesc pe ortoped, găsesc o asistentă căreia îi spun că vreau o radiografie la umăr."Ok, merg si-ți fă una". De-ar fi așa ușor cu doamna ursuză de acolo. Mă-ntorc sa bat la aceeași ușă și intru în cabinetul respectiv. Doamna radiolog îmi spune să mă pun pe masa cu fata spre geam, iar după asta îmi tot spune să mă duc ba mai în dreapta, ba mai în stânga. "Doamnă, mă doare de mor nu mă pot mișca așa ușor!". "Aha, mergi mai la stânga." Evident, nu-i prea păsa nici ei. Ies din radiografie și sunt anunțat că trebuie să aștept o oră sa primesc filmul. E ok, deja am antrenament in a aștepta ore in chinuri, nu-i niciun bai. La primirea radiografiei îmi spune că osos sunt integru (prima și singura veste buna pe ziua aceea) și să merg la medicina internă și la ortoped sa mai verific și celelalte simptome. Nici ortopedul nici internele nu erau ajunse, cică venea după-amiaza. Deja obosit să aștept după oameni, plec spre medicul meu de familie pentru a primi o rețetă cu calmante și merg spre casă resemnat. Nu știam ce am, nu știam ce nu am, mă dureau toate și eram rupt de oboseală ca un zombie. Am spus că voi lua toate aceste calmante iar mâine voi merge la Alma Clinic pentru a vedea și eu în sfârșit un doctor.
Un "norocos"
După o noapte cu mult mai oribilă si dureroasă că cea dinainte, mă trezesc cu o durere crescândă în zona stângă abdominală. Orice pas, respiratie, hop cu mașina, ridicat de mana, cuvânt spus durea oribil. Nu știam ce-i cu mine, ce știam era că nu mai pot de durere.
Cei de la Alma îmi spun cu îngrijorare că trebuie să ajung de urgență la Suceava la spital. Mă sui în mașina lui taica-miu și împreună cu el pornim spre Suceava. Pe drum încep să plâng de durere într-un mod în care nu am mai pățit niciodată. Începea să fie paralizant. Ajuns la spital în Suceava aștept și aici 50 de minute la triaj, dar ajung sa fiu consultat de un medic care instant mi-a atașat o branulă împotrivă durerii. După o radiografie și un computer tomograf aștept într-un salon, doar că într-o stare de calm și amorțeală. 5 medici vin la patul meu și mă înconjoară "Nu te speria dar vei intra de urgență în operație de scoatete splinei. Este ruptă și sunt șanse foarte mari să sângerezi intern de ceva timp". Un medic îmi face o injecție, un altul mă îmbracă în pijamale, un altul mă îmi completează niste acte, un altul fuge să pregătească sala de operație. Eram buimac, dar cum nu îmi stă în fire să intru în panica am rămas calm și mi-am pus toată încrederea în această echipă medicală. Intru in operatie, chirurgii mă încurajează si mă roagă să inspir liniștit anestezicul. Operația a fost un succes! După ce m-am trezit eram foarte amețit, nu știam ce-i cu mine și nu știam ce-s cu toate sondele cere ieșeau din mine. Totuși medicul chirurg vine la mine in salon și-mi spune că sunt un norocos, că de mai stăteam o zi așa erau mari șanse ca splina sa explodeze într-o hemoragie monstruoasă.
Și uite asta e povestea primei mele operații. Cumva sunt recunoscător că nu am rămas pe mâna celor din Fălticeni pentru o astfel de intervenție. Dar în același timp este inadmisibil ca dintr-un spital sa fiu alungat fără măcar a vedea medicul la fața, cu o nota de aroganță și nepăsare, iar o la o zi distanță sa aflu că sunt norocos că nu am mai așteptat vreo câteva ore”.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰