Antena Meniu Search
x

Au fost prinşi bărbaţii suspectaţi că l-au ucis pe Mihai, şoferul de TIR omorât într-o parcare din Franţa sub ochii soţiei

Au fost prinşi presupuşii criminali ai lui Mihai, şoferul român de TIR ucis într-o parcare din Franţa chiar sub ochii soţiei.

de Monica Palade

la 15.06.2021, 12:41

Au fost prinşi bărbaţii suspectaţi că l-au ucis pe Mihai, şoferul de TIR omorât într-o parcare din Franţa sub ochii soţiei

Parchetul din Amiens a anunţat că, marţi dimineaţa, bărbaţii care l-au ucis pe camionagiul român au fost prinşi, după o lună de la comiterea faptei, care a avut loc pe 16 mai, în Somme, într-un loc de odihnă de pe autostrada A 28.

Procuratura va ţine o conferinţă de presă în care va oferi mai multe detalii despre anchetă.

O crimă teribilă

Mihai Spătaru a fost ucis, pe autostrada A28 din Somme, între Abbeville și Amiens, în zona de odihnă Translay. Românul a fost atacat cu o sabie şi s-a stins sub privirile îngrozite ale soţiei, cu care lucra în echipaj. Bărbatul se odihnea după ce venise din Anglia şi urma să facă o livrare în Spania.

Mihai i-a spus soţiei că merge la toaletă, apoi se va duce să verifice dacă încărcătura este în regulă, iar lacătul remorcii este intact. Nici nu a apucat bine să coboare că a fost lovit direct în inimă şi spate. Nu a mai avut nicio şansă.

În tot acest timp, soţia îngrozită asista la crimă. Deşi a strigat disperată după ajutor, nimeni nu a intervenit. Ceilalţi şoferi de camion nu au avut curajul să coboare din maşini.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Consumaţi şi deci cumpăraţi în mod regulat miere?
Observator » Stiri externe » Au fost prinşi bărbaţii suspectaţi că l-au ucis pe Mihai, şoferul de TIR omorât într-o parcare din Franţa sub ochii soţiei