Video Un val de inundații catastrofale a lovit mai multe colțuri ale lumii. În unele zone puhoaiele le-au dărâmat casele oamenilor
Un val de inundații catastrofale a lovit în ultimele zile mai multe colțuri ale lumii şi a lăsat în urmă dezastru. În Franţa şi Polonia, furtunile violente au adus grindină de mari dimensiuni, iar în Afganistan, puhoaiele le-au dărâmat casele oamenilor. Resursele de mâncare sunt limitate, iar zeci de persoane au murit din cauza furiei vremii.
O furtună violentă cu grindină a acoperit orașul polonez Gniezno cu gheaţă, mai ceva ca în mijlocul iernii. Infrastructura a fost pusă la grea încercare - Străzile au fost transformate în adevărate fluvii, iar maşinile au plutit pur şi simplu. Apa le-a îngreunat localnicilor activităţile. Meteorologii polonezi au anunțat că furtunile violente vor continua și astăzi.
Furtunile violente au devastat mai multe colţuri ale lumii
În Franţa, s-a emis un cod portocaliu de inundaţii pentru departamentele Gironde și Charente-Maritime. În alte zone, natura s-a dezlănţuit mai devreme. Oraşul Dijon a fost lovit de o furtună violentă, însoţită de grindină, iar în departamentul Moselle, puhoaiele au intrat în casele oamenilor şi au înghiţit maşini. În regiunea Yakutia din Rusia a fost decretată stare de urgență.
Localnic: Nu am avut timp să ne luăm lucrurile, mașina, nimic.
- Inundaţii devastatoare în Germania. Zeci de oameni au rămas fără acoperiş deasupra capului şi s-au adăpostit...
- Germania, lovită de inundaţii apocaliptice: A plouat într-o zi cât pentru o lună. Voluntarii au lucrat cot la...
- Alimentul de bază care se aproprie de cel mai mare preţ din ultimii 15 ani. Inundaţiile din lume au contribuit la...
Rămaşi fără un acoperiş deasupra capului, s-au adăpostit în şcoli şi grădiniţe - acolo unde autorităţile le-au dus provizii.
Localnic: Aici, dormim toți împreună, în paturi de copii. Important este că este uscat și cei mici sunt în siguranță.
Iar în Afganistan, inundațiile provocate de ploile sezoniere au ucis 50 de persoane. Oamenii au ajuns in pragul disperarii - Nu mai au unde sa se adaposteasca. Iar accesul la resursele esențiale este limitat.
Khulam Sakhi, Ghor Resident: De vineri, copiii mei nu au mai mâncat nimic. Oamenii s-au refugiat peste tot. Rudele noastre au plecat în munți. Nu mai există nicio casă, nu avem bani. Sunt multe probleme, este o situație tristă.
Afghanistanul a mai fost lovit şi luna trecută de un val de inundaţii devastatoare, când cel puțin 70 de persoane au murit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰