Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Horoscop 9 octombrie 2020. Noroc în dragoste și o șansă la fericire

Horoscop 9 octombrie 2020. Se anunță un început de weekend cu multe provocări, atât pe plan sentimental, cât și pe plan profesional.

de Redactia Observator

la 08.10.2020 , 13:45

Horoscop pentru toate zodiile Horoscopul zilei de vineri, 9 octombrie 2020 - iStock / Getty Images
  • Racii, pe punctul de a transforma dorințele în realitate
  • Vărsătorii simt nevoia să-și exprime sentimentele, spune horoscopul

Horoscop 9 octombrie 2020 Berbec

Berbecii ar putea găsi cu greu echilibrul dintre planul personal și cel profesional. Toată lumea pare a trage de nativii din această zodie, care nu mai știu cum să-și împartă timpul, energia și sentimentele. Poate că ar trebui să te pui pe tine pe primul loc, să afli exact ce îți dorești și când, astfel încât factorii externi să joace un rol mai mic în stabilitatea ta emoțională.

Horoscop 9 octombrie 2020 Taur

Articolul continuă după reclamă

Taurii au chef de joacă, însă s-ar putea ca această joacă să le schimbe viața. Un flirt nevinovat se poate transforma cu o viteză amețitoare într-o poveste de dragoste completă, dovadă a faptului că atunci când ai noroc nu trebuie să te chinui deloc. Cupidon e pus pe fapte mari, așa că nativii din Taur ar putea avea parte de mari surprize. Măcar pe plan sentimental să fie agitație, pentru că portofelul nu arată prea bine în această perioadă.

Horoscop 9 octombrie 2020 Gemeni

Gemenii sunt sfătuiți să nu se subestimeze, în special la locul de muncă. Cu siguranță știi mai multe decât crezi și ești capabil de lucruri imposibil de imaginat acum, chiar dacă uneori ai senzația că te afli în locul nepotrivit. Analizează-te nu prin prisma emoțiilor, ci la rece, privind direct faptele și impactul lor.

Horoscop 9 octombrie 2020 Rac

Secretul pentru Raci este de a transforma dorința în realitate și, înainte de asta, de a crede că este posibil să facă asta. Pentru că de multe ori nativii din această zodie se blochează singuri, imaginându-și tot felul de scenarii sumbre care nu se adeveresc niciodată. Și este păcat, pentru că ratează ocazii unice, atât în dragoste, cât și pe plan profesional.

Horoscop 9 octombrie 2020 Leu

Ține-ți în frâu ambițiile și nu te mai arunca cu capul înainte, fără să cunoști toate detaliile. Ai alte lucruri de care trebuie să te ocupi și ai face bine să-ți revizuiești prioritățile. Fie că e vorba de familie, prieteni sau iubit, te-ai întrebat vreodată dacă petreci suficient timp alături de ei? Dacă răspunsul la întrebare este nu, atunci e cazul să faci un pas în spate și să încerci să vezi imaginea de ansamblu. E în regulă să îți dorești mereu mai mult, însă oprește-te din când în când și uită-te să vezi cine a mai rămas lângă tine.

Horoscop 9 octombrie 2020 Fecioară

Stelele îți spun să accepți cu grație lucrurile pe care nu le poți schimba, și să ai curajul să schimbi lucrurile asupra cărora ai control. Este de înțeles că toate aceste lucruri pot părea ușor confuze la început, însă totul va deveni mai clar cât de curând, în special în dragoste. Trebuie doar să rămâi deschis și sincer cu cei care îi sunt aproape. Tot binele pe care îl faci acum ți se va întoarce înzecit!

Horoscop 9 octombrie 2020 Balanță

Colaborezi bine cu cineva apropiat iar rezultatul acestui efort depus la unison se vede și este extrem de apreciat. În acest moment, colaborarea scoate la iveală tot ce este mai bun în amândoi, mai ales când vine vorba de subiecte legate de muncă. Este posibil ca această persoană să nu fi fost prima ta alegere, dar până la urmă s-a dovedit că totul așa trebuia să fie. Nu îți face griji în privința eventualelor obstacole. Le veți depăși cu brio împreună.

Horoscop 9 octombrie 2020 Scorpion

Ca să apreciezi ceea ce ai și unde ai ajuns, trebuie să privești un pic în urmă, la punctul din care ai plecat. Fii sincer cu tine și nu îți fie teamă să recunoști unde ai făcut greșeli. Vei descoperi că abilitatea ta de a accepta realitatea te va face să apreciezi cu atât mai mult situația ta actuală.

Horoscop 9 octombrie 2020 Săgetător

Vineri, nativii zodiei Săgătător au mari probleme în a-i asculta pe cei din jur. Ți se pare o muncă extrem de grea și plictisitoare. Din păcate pentru tine, o persoană foarte apropiată are mare nevoie de sfatul tău, așa că ai face bine să te concentrezi. În plan financiar, lucrurile nu sunt prea grozave, însă această problemă se va rezolva în curând. O propunere venită din partea unui prieten este pe cale să te scoată din impas.

Horoscop 9 octombrie 2020 Capricorn

Nici Capricornii nu sunt, astăzi, persoane prea plăcute, ceilalți îi văd reci și fără sentimente. Trebuie să-i faci să înțeleagă faptul că ai suflet și îți pasă, chiar dacă le spui anumite lucruri direct și fără menajamente. Iar cei care te cunosc mai bine, ştiu asta. Seara, o discuţie cu familia va rezolva o problemă importantă, legată de bani. Ți se va propune un proiect îndrăzneț, iar sfatul astrelor pentru tine este să te gândești bine înainte să accepți sau să refuzi. 

Horoscop 9 octombrie 2020 Vărsător

Astăzi, Vărsătorii simt nevoia să se exteriorizeze, nu-şi mai pot reprima sentimentele. Dintr-o dată, ceața se ridică și totul devine clar în mintea ta, iar primul pas pe care vrei să-l faci este să-ţi descarci sufletul. Legat de viața profesională, îți setezi în minte un nou obiectiv, iar realizarea lui devine prioritatea ta principală. Din fericire pentru tine, viaţa amaroasă este una stabilă, drept urmare nimic nu te va putea opri din drumul spre succes.

Horoscop 9 octombrie 2020 Pești

Vineri, nativii zodiei Peşti sunt nostalgici, simt nevoia să pună mâna pe telefon şi să-și sune persoanele dragi cu care nu au mai vorbit de ceva vreme. Dacă stai prost cu banii, astăzi este o zi ideală să te gândeşti cum să-ţi rotunjeşti veniturile. S-ar putea să-ți vină idei geniale, care să te scoată la liman. Un talent pe care îl ai sau un hobby poate fi transformat într-o afacere de mare succes. Seara, o veste incredibilă primită de la un prieten îți va aduce zâmbetul pe buze.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Horoscop » Horoscop 9 octombrie 2020. Noroc în dragoste și o șansă la fericire