Top 3 zodii care fac cel mai des dragoste
Despre trei zodii putem spune că s-au specializat în dragoste. Știu cum să fure priviri și inimi, iar de aici și până la nopți albe nu mai este decât un singur pas. Pe care îl vor face cu o naturalețe care uimește și seduce în același timp. Motiv pentru care au parte de acțiune des.
Despre trei zodii putem spune că s-au specializat în dragoste. Știu cum să fure priviri și inimi, iar de aici și până la nopți albe nu mai este decât un singur pas.
Pe care îl vor face cu o naturalețe care uimește și seduce în același timp.
Scorpion
Noapte sau zi, frig sau cald, supărați sau veseli, Scorpionii nu știu să spună nu, când vine vorba de dragoste. Oamenii s-au născut să iubească și la asta se pricep cel mai bine. Nu e de mirare, așadar, că vor deveni specialiști în artificii pe tavan, cu rezultate demne de pus în portofoliu. Și se va simți în fiecare gest al nativilor din această zodie. Își vor alege partenerii pe sprânceană, după un set de reguli numai de ei știute, iar cel care le va fura inima, într-un final, va trebui să bifeze absolut toate punctele din lista lor misterioasă. Până atunci, vor zbura din floare în floare, în căutarea partenerului ideal. Cum ar veni, îmbină utilul cu plăcutul. Locul 1 în top!
Berbec
Berbecii sunt acrobații zodiacului. Fără ghilimele. Nativii din această zodie se pricep de minune la exercițiile de echilibristică, mai ales dacă au un partener de încredere și dornic de senzații tari. De altfel, un Berbec adevărat trăiește după o regulă simplă: întâi distracția, apoi discuția, nu invers. Așa că nu va pierde nicio ocazie pentru puțină mișcare, în special dacă întâlnește o persoană care i-a furat inima. Dacă vrei să cucerești un nativ din zodia Berbec pentru câteva ore, șoptește-i la ureche câteva vorbe. Nu se va mai concentra decât la asta. Partea cea mai bună - Berbecii știu cum să iubească, însă nu vor accepta decât un partener loial, care îi respectă. Doar atunci se vor lăsa descoperiți.
Leu
Regele junglei privește de sus și alege ce vrea. Și, de obicei, îi iese, pentru că e dispus să meargă până în pânzele albe pentru a obține premiul mult râvnit. Loiali, impunători și siguri în propriile forțe, dar totodată simpatici, amuzanți și cu o doză de mister, Leii nu au prea mari probleme în da naștere la scântei. Până la urmă, cine nu ar vrea un partener care știe ce face și, în același timp, dă naștere la hohote de râs? Aici e, de fapt, secretul lor nativilor din zodia Leu: vor experiențe autentice, nu aventuri de-o noapte. Iar asta se simte. Motiv pentru care nu trebuie, de obicei, să convingă pe nimeni de nimic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰