Observator » Inedit » Aşa ceva?! HOŢUL a chemat poliţia, după ce VICTIMA s-a dovedit prea periculoasă

Aşa ceva?! HOŢUL a chemat poliţia, după ce VICTIMA s-a dovedit prea periculoasă

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 13.01.2016, 09:56 | Modificat la 13.01.2016, 10:29

Doi hoți au sunat marți la poliție cerând ajutor, simțindu-se amenințați de victima lor prea furioasă, patronul unei pizzerii din Suedia, au declarat forțele de ordine care i-au arestat pe infractori

Doi hoți au sunat marți la poliție cerând ajutor, simțindu-se amenințați de victima lor prea furioasă, patronul unei pizzerii din Suedia, au declarat forțele de ordine care i-au arestat pe infractori

"La ora 03.15 (21.15 GMT) alarma unei pizzerii s-a declanșat (...) iar patronul a venit în fugă la local unde a găsit patru persoane", se arată în comunicatul poliției din Uppsala (estul Suediei), citat de AFP.

Articolul continuă după reclamă

S-a iscat o altercație violentă, hoții refuzând să restituie obiectele furate. Unul dintre ei s-a refugiat în toaletă de unde a sunat la poliție, care a intervenit imediat.

"Poliția a salvat doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, de furia proprietarului și i-a arestat", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției, Christer Nordstroem.

Ceilalți doi hoți au reușit să fugă și nu au fost identificați.

Pe acelaşi subiect

Potrivit proprietarului, interogat de presa locală, este vorba de a treia tentativă de jaf în ultimii doi ani.

Proprietarul care locuiește la câteva sute de metri de local a fost trezit de alarmă. "Mi-am pus un tricoul, pantalonii și ghetele și am fugit imediat acolo", a mărturisit el cotidianului Upsala Nya Tidning.