Antena Meniu Search
x

O barză care nu și-a părăsit cuibul nici iarna a devenit vedetă în Harghita

O barză a devenit vedeta unei localităţi din Harghita. În toamnă, când celelalte păsări călătoare şi-au luat zborul, ea s-a încăpăţânat şi a rămas în cuib

Vezi și

O barză a devenit vedeta unei localităţi din Harghita. În toamnă, când celelalte păsări călătoare şi-au luat zborul, ea s-a încăpăţânat şi a rămas în cuib, spre uimirea specialiştilor. Cu sprijinul localnicilor are toate şansele să prindă sănătoasă primăvara.

Ninge, iar termometrul arată minus un grad Celsius. Nu e deloc obişnuit să vezi o barză printre fulgii de zăpadă. Îngrijoraţi că pasărea ar putea muri de frig, reprezentanţii mai multor asociaţii au încercat să o ia din cuib.

N-au avut sorţi de izbândă. Obişnuită deja cu iarna, barza a rămas în cuibul ei. De hrana ei se ocupă localnicii, care îi pun, în fiecare zi, mâncare în locuri pe care deja le-a învăţat.

Apoi se urcă, din nou în cuibul ei, pe stâlp. Şi îşi aşteaptă, cu nerabdare, surorile. Recent, specialiştii noştri ornitologi au primit un semnal de la o barză pe care o monitorizează. Era la o distanţă de peste trei mii de kilometri şi traversa Egiptul. Specialiştii cred că este un semn clar că păsările călătoare vor ajunge în ţară mai devreme, anul acesta. Cel mai probabil, luna viitoare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Inedit » O barză care nu și-a părăsit cuibul nici iarna a devenit vedetă în Harghita