Antena Meniu Search
x

Video Party electrizant pe plaja din Mamaia, cu echipa Radio ZU

A fost petrecere de pomină pe plaja din Mamaia. După ce au străbătut România timp de două săptămâni într-o autorulotă şi au transmis emisiunea Morning ZU din mai multe oraşe, matinalii Buzdu şi Morar au pus capăt aventurii în stilul caracteristic - cu un party electrizant, la malul mării.

de Redactia Observator

la 31.07.2021, 10:18

Vezi și
  • Daniel Buzdugan şi Mihai Morar au parcurs 3.500 de kilometri cu rulotă, prin ţară, înainte să ajungă pe plaja din Mamaia.

"Ce frumos se vede din uşa autorulotei mele soarele acesta de la mare – Marea Neagră!". Aşa s-au bucurat matinalii de la Morning ZU în autorulota care le-a fost casă timp de două săptămâni. Au fost împreună de dimineaţă până seara şi au văzut răsăritul din mai multe colţuri ale ţării. Ultima oprire: plaja din Mamaia, la un eveniment cu oameni şi pentru oameni. 

Mihai Morar, Radio ZU: Au fost zeci de copii, de tineri din România, care au venit la întâlnirea cu autorulota ZU, indiferent unde am campat-o, indiferent de unde am făcut emisiune.

Aventura a început la Farul Genovez din Constanța, iar ultima ediție de matinal a fost în același loc. 

Mihai Morar, Radio ZU: Despre radio se spune că el emite în aer, dar degeaba emiţi în aer dacă nu rămâi cu picioarele pe pământ. Şi de fapt asta a fost reîntoarcerea noastră cu picioarele pe pământ. Asta a fost reîmprietenirea, reîmbrăţişarea cu lumea care ne ascultă. 

Pe acelaşi subiect

Daniel Buzdugan, Radio ZU: Trebuie să ne ridicăm, ca oameni, la nivelul acestei ţări, să fim frumoşi ca ţara noastră.

Petrecerea ZU s-a încheiat cu cea mai mare îmbrăţişare de la malul mării

Băieţii de la "The Motans" au făcut show pe plajă şi le-au adus turiştilor aminte de vremurile dinaintea pandemiei.

Denis Roabeş, The Motans: Da, ne era dor, foarte dor! Şi ne bucurăm că astăzi putem să încântăm un public atât de frumos!

Cu emoţie şi satisfacţia că noul proiect a fost unul de succes, echipa ZU a încheiat seara cu cea mai mare îmbrăţişare de la malul mării

Mihai Morar, Radio ZU: Am dormit foarte puţin, am râs mult, am plâns mult, am făcut peste 3500 de kilometri ca să ajungem aici să împlinim unul dintre cele mai mari visuri din ultimul an şi jumătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Inedit » Party electrizant pe plaja din Mamaia, cu echipa Radio ZU