Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sculptura unică a unei românce va fi instalată pe soclul din celebra Piaţa Trafalgar din Londra. Ce simbolizează statuia din răşină verde

O sculptură realizată de o româncă va fi instalată pe soclul din celebra Piaţa Trafalgar din Londra. 

de Redactia Observator

la 16.03.2024 , 13:47

În Piaţa Trafalgar din Londra există un piedestal liber, The Forth Plinth, care este folosit ca loc pentru lucrări de artă şi instalaţii temporare. Acesta a devenit o platformă dinamică pentru arta şi dezbatere contemporană, aruncând o nouă lumină asupra pieţei istorice din Londra, renumită pentru reperele sale, inclusiv National Gallery.

O sculptură din bronz care aduce un omagiu unei femei de culoare şi o alta ce reprezintă o persoană pe un cal turnată într-o răşină de culoare verde, vor fi următoarele două lucrări de artă instalate în centrul Londrei.

Ce reprezintă sculptura româncei

Vezi și

Lucrările realizate de Tschabalala Self şi Andra Ursuţa au fost selectate dintr-o listă scurtă care îi includea pe Veronica Ryan, Thomas J Price, Chila Kumari Singh Burman, Gabriel Chaile şi Ruth Ewan.

Lucrarea „Untitled” a Andrei Ursuţa, care va fi instalat în 2028, este menită să întruchipeze multiplele istorii ale sculpturii publice şi ale ritualului comemorativ, într-un moment în care există o dezbatere tot mai mare cu privire la utilizarea spaţiului public. Se spune despre statuia ecvestră că „pluteşte la marginea vizibilităţii”.

Lucrările artistei române explorează portretizarea nihilistă a condiţiei umane şi se confruntă cu probleme mai întunecate ale societăţii contemporane cu provocare şi umor. Ea a declarat că a fost „emoţionată şi umilită” de această comandă. „Lucrările mele au de-a face cu istoria; istoria ne dă sens în timp ce noi încercăm să-i dăm sens. Trafalgar Square este un loc în care istorii multiple se confruntă unele cu altele într-o confruntare fără sfârşit. Nu va fi niciodată terminat. Acesta este un accident atât de crucial şi de frumos”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Sculptura unică a unei românce va fi instalată pe soclul din celebra Piaţa Trafalgar din Londra. Ce simbolizează statuia din răşină verde