Video Sute de kilograme de rubarbă, cumpărate de turiști în curtea Bisericii Evanghelice din Saschiz
Rubarba. O plantă mai puţin consumată pe la noi, dar destul de folosită în satele din sudul Transilvaniei. Mii de oameni au participat ieri, în judeţul Mureş, la ''Sărbătoarea Rubarbei'', un eveniment care are drept scop promovarea producătorilor locali. Turiştii sosiţi în zonă au cumpărat sute de kilograme de rubarbă şi au degustat zeci de preparate care au avut la bază planta ierboasă.
De la pizza sau ciorbă, până la prăjituri şi îngheţată, toate cu rubarbă. De asta au avut parte cei 4 mii de oameni sosiţi în acest weekend în curtea Bisericii Evanghelice din Saschiz, judeţul Mureş, cu ocazia sărbătorii acestei plantei.
Ovidiu Șoaită, primar Saschiz: Este oarecum inedit acest eveniment în sensul că se promovează acestă plantă, iar o dată cu ea se promovează şi localitatea noastră.
Rubarba este originară din Tibet şi este foarte consumată în special în Germania şi Anglia. La noi în ţară se plantează cel mai mult în zona Transilvaniei, la început de primăvară sau de toamnă şi are nevoie de umbră, dar şi de un sol drenat şi bogat în substanţe nutritive.
Ovidiu Șoaită, primar Saschiz: De la an la an cresc (n.r. producătorii de rubarbă) şi este o preocupare mai în toate gospodăriile ca fiecare să-şi pună planta să o cultive, să o înmulţească.
- Un cuplu din UK a zburat până în Italia pentru o zi, fiindcă o ieşire în Londra ar fi costat de trei ori mai mult
- "Nu mă mâncase". Mărturia tânărului care a fost înghiţit de o balenă în apele din Chile. Cum a scăpat cu...
- Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
- Un Golden Retriever, remediul pentru frica de zbor pe aeroportul din Skopje. Dino calmează pasagerii înainte de...
- Lassie a fugit de acasă de Crăciun, speriată de petarde. Căţeluşa a fost găsită după aproape două luni de...
Parada plăcintelor cu rubarbă, pe muzică de fanfară
Mircea Muntean, producător de rubarbă: Pentru mine personal a început ca un hobby, însă este o plantă care s-a adaptat foarte bine de sute de ani în zona aceasta a Transilvaniei şi este o plantă care ar putea constitui un foarte important argumentat pentru o oarecare renaştere economică.
Turiştii au avut parte şi de o surpriză: o paradă a plăcintelor cu rubarbă, pe muzică de fanfară.
O organizaţie locală vrea să deschidă mai multe puncte gastronomice în care turiştii să poată gusta, în curtea localnicilor, felurite preparate pe bază de rubarbă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰