Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tratamentul minune! Cum poţi scăpa de unghiile încărnate

Unghiile încărnate pot deveni extrem de periculoase dacă nu sunt tratate corespunzător. Trucul de mai jos, însă, vă poate scăpa de această problemă

de Redactia Observator

la 21.06.2015 , 14:31

Unghiile încărnate pot deveni extrem de periculoase dacă nu sunt tratate corespunzător. Trucul de mai jos, însă, vă poate scăpa de această problemă

Conform specialiştilor, unghia trece prin trei faze până să ajungă la stadiul cel mai grav. În primul rând, pielea din jurul unghiei se înroşeşte şi este dureroasă la atingere. Apoi, apare infecţia, care se poate umfla peste marginea unghiei, iar zona afectată face puroi.

A treia fază este cea în care unghia infectată încearcă să se vindece şi astfel se formează un ţesut ce migrează pe suprafaţa unghiei şi poate sângera cu uşurinţă.

Articolul continuă după reclamă

Încercaţi un tratament naturist:

Timp de 30 de zile, în fiecare seară, înmuiaţi o bucată de vată în ulei de măsline şi aplicaţi sub colţul unghiei, iar apoi înfăşuraţi degetul cu un pansament înmuiat tot în ulei. La fiecare trei zile tăiaţi câte puţin din colţul unghiei incarnate până eliminaţi zona cu probleme.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi cere sfatul unui avocat înaintea unei tranzacţii imobiliare?
Observator » Inedit » Tratamentul minune! Cum poţi scăpa de unghiile încărnate