Antena Meniu Search
x

Video Ce este sindromul impostorului. Psihologul Gabriela Maalouf, despre cazul elevului care şi-a înjunghiat profesoara

Anual, se înregistrează în jur de 10.000 de cazuri de violenţă în şcolile din România, dar cifrele neoficiale arată că situaţia este şi mai alarmantă, iar psihologul Gabriela Maalouf a vorbit în exclusivitate pentru Observator despre ce înseamnă şi cum îi marchează actele de violenţă pe copii.

Marius Pancu
de Marius Pancu

la 07.04.2023, 17:36

Vezi și
  • Psihologul Gabriela Maalouf a vorbit, în exclusivitate pentru Observator, despre cazurile de violenţă din şcolile din România.

Există informaţii conform cărora în jur de 50% dintre elevii din România au fost victima a cel puţin un incident de natură violentă petrecut în incinta unei unităţi de învăţământ sau în apropierea acesteia. Vorbim aici despre ameninţări, cazuri de bullying sau chiar agresiune fizice.

Autorităţile susţin că, în anul şcolar 2021-2022, s-au înregistrat 9741 de acte de violenţă în şcolile din România. Teoretic, vorbim despre cifre în scădere, în condiţiile în care în anul şcolar 2018-2019 înregistram, oficial, 10.672 de acte de violenţă în şcolile din România.

Practic, însă, situaţia a devenit alarmantă, cifrele neoficiale arătând că actele de violenţă din şcolile din România sunt, de fapt, mult mai multe. Ba chiar am putea vorbi şi de acte de violenţă cu un impact mai mare, respectiv mai multe agresiuni fizice directe decât în anii precedenţi, lucru confirmat şi de ultimul caz celebru, respectiv cel al elevului din Bucureşti care şi-a înjunghiat o profesoară chiar în timpul orei de curs.

Psihologul Gabriela Maalouf a analizat situaţia, exclusiv pentru Observator, şi ne-a vorbit, printre altele, despre ce înseamnă un act de violenţă pentru un elev şi cum îi afectează acestuia viaţa. 

Pe acelaşi subiect

Iată câteva dintre declaraţiile făcute de psihologul Gabriela Maalouf la Observator:

- Surse din anchetă (n.r. - a cazului cu elevul din Bucureşti care şi-a înjunghiat profesoara) spun că baiatul suferea, practic, de sindromul impostorului, pentru că acesta era lăudat, era văzut ca un elev excelent şi îşi dorea să nu mai fie aşa. Să comită o faptă care să deturneze astfel de laude. Cum se ajunge să degenereze atât de tare un astfel de comportament? Cred că nu vine doar pe fondul sindromului impostorului, dar în psihologie se vorbeşte despre faptul că atunci când lauzi excesiv un copil, fără să vină cu adevărat pe o sursă de ceea ce simţi cu adevărat, ceea ce se întâmplă cu adevărat, presiunea este mult mai mare, ca şi cum cineva i-ar spune unui adult "oo, eşti extraordinar de frumoasă sau găteşti foarte bine sau conduci foarte bine", iar persoana respectivă o să se simtă forţată, de câte ori se întâlneşte cu persoana care a lăudat-o, să se ridice la standardul respectiv. Este un mecanism care se întâmplă la toată lumea, nu doar la unele persoane. Aşa şi cu copiii. În loc să-i lăudăm de câte ori fac ceva, "vai, bravo, extraordinar, excelent", putem să le lăudăm efortul şi munca. Pur şi simplu putem să le spunem "da, am văzut că ai colorat cu multe culori, felicitări. Astăzi ai făcut natură, mâine ai făcut altceva, ai făcut proiectul, am văzut că ai vorbit cu colegii". Adică să lăudăm cumva efortul şi munca depusă, şi atunci când vine din suflet, evident, când e ceva de lăudat, să-l lăudăm din tot sufletul. Altfel, aceste forme de laudă, de recompensă, nu fac decât să pună presiune pe om, în general, nu doar pe copil, dar pe copil cu precădere, pentru că nu are atât de multe filtre sociale şi creierul nu este foarte bine dezvoltat. 

- Presiunea vine, de fapt, din tot ce se întâmplă în jurul nostru. Vedem mai mulţi oameni decât vedeam de obicei, pentru că există social-media. Vedem milioane de oameni, nu mai vedem ce se întâmplă doar cu vecinul de casă, de curte. Vedem că lumea face şi chineză şi japoneză şi înot şi călărie şi se duce şi în America şi în Anglia şi peste tot. Lucrurile acestea nu reprezintă, neapărat, adevărul, pentru că ştim că social-media nu reflectă adevărul ci reflectă ce vrea fiecare să arate că e mai bine acolo şi atunci copiii se simt presaţi, vor şi ei să facă toate lucrurile astea, părinţii îi încurajează să facă toate aceste lucruri, muncesc excesiv, ca să poată să plătească toate lucrurile şi pierd, de fapt, relaţia umană şi ce este mai important.

- De foarte mult ori, părinţii refuză să-şi dea acordul de consiliere pentru că la consiliere, surprize, surprize, mai afli şi lucruri despre care oamenii nu vor să se afle. Dar, uite, copiii pot să sune la Telefonul Copilului, la 119. Este un serviciu gratuit, 24 din 24. Acolo răspund psihologi şi copiii pot să primească această consiliere gratuită şi nu cere nimeni nimic altceva.

- Soluţii există. Poate nu sunt tocmai bine promovate şi nu toţi copiii ştiu că pot să apeleze acest număr, 119, chiar dacă părintele nu şi-a dat acordul să facă consiliere la şcoală sau consilierul, care este 1 la 800 sau 1 la 1000, poate nu vine în fiecare zi la şcoală. 

- Sunt slabe şanse să mai vezi că copilul tău are o problemă la 14, 15, 16 ani, dacă nu l-ai văzut până atunci, dacă nu ai reuşit să construieşti o relaţie potrivită cu el. Ne luptăm cu foarte multe lucruri. Ne luptăm pe cu se îmbracă copiii, la ce şcoală merg, ce mănâncă, ce burse mai câştigă, etc. şi pierdem zona asta de ataşament, de afecţiune.

- Din discuţiile pe care le avem cu copiii, realizăm că se întâmplă lucruri despre care probabil că părinţii nu doresc să se ştie, de felul în care sunt trataţi copiii acasă. Pe de altă parte vine şi zona asta de ruşine. Află toată lumea că copilul meu face consiliere la şcoală şi cred ei că doar copilul lor se află în această ipostază, asta înseamnă că eu nu sunt un părinte suficient de bun, că copilul meu are o problemă.

- Excesul de toleranţă şi de incluziune poate să aibă astfel de efecte (n.r. - precum în cazul elevului din Bucureşti care şi-a înjunghiat profesoara)? Orice exces şi întotdeauna când există o creştere excesivă în orice domeniu cineva are de suferit. Fie că este individual, fie că este la nivel de comunitate, de societate, nu poţi să creşti la nesfârşit şi foarte mult şi în acest exces să ai senzaţia că nimeni nu o să sufere. 

- Îl auzeam pe Gabi Diaconu când spunea să ne uităm un pic la copilul cu comportament agresiv, cine l-a agresat? A cui victimă a fost mai înainte? Şi când zic victimă, nu zic că a fost bătut de cineva sau abuzat fizic într-un fel, dar şi neglijenţa tot o formă de abuz este. Şi faptul că nimeni nu s-a uitat spre el şi nu a văzut care îi sunt problemele şi ce se poate dezvolta de acolo şi asta este o formă de agresiune care dezvoltă un nou agresor. Că noi ne gândim doar dacă e bătut că o să bată şi el mai departe, nu, şi izolarea şi retragerea şi depresia şi faptul că un copil este anxios, în diverse contexte, şi ăştia sunt factori care pot să ne ducă cu gândul că acest copil o să aibă o izbucnire. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Aţi cumpărat vreodată jucării second hand copilului dumneavoastră?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Ce este sindromul impostorului. Psihologul Gabriela Maalouf, despre cazul elevului care şi-a înjunghiat profesoara