Antena Meniu Search
x

Video Povestea Catincăi Neguţ. Tânăra româncă din Barcelona care şi-a impresionat profesorii cu talentul ei:" Moda este o oglindire a societăţii"

Un videoclip care are în centru o piesă vestimentară de lux stârneşte, de vreo câteva zile, controverse şi reacţii total diferite - de la uimire până la revoltă. Cămaşă, aparent de la un brand celebru, luată din gunoi. Vorbim despre moda sustenabilă. Şi despre partea neagră a modei. Poate aţi văzut deja clipul dar ceea ce nu ştiţi este că în spatele conceptului care, iată, face furori, stă o româncă. Tânăra Catinca, studentă la o universitate din Barcelona.

de Lorena Rădulescu

la 13.10.2021, 14:42

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Catinca: A fost o temă pentru şcoală. Am rămas surprinsă că a fost foarte apreciat datorită conceptului, pentru că a fost făcut cu cele mai puţine resurse. Este neaşteptat asocierea brandului de lux cu contextul. În prim plan este o cămaşă care seamană exact cu un sac de gunoi. Ea se numeşte camaşa - sac de gunoi aşa că am zis hai să o ducem chiar la gunoi. Am vrut să trateze un subiect mai de actualitate în contradicţie cu ce credem noi despre lumea fashion. Toată lumea crede că este doar glamour şi frumuseţe. De fapt este şi o oglindire a societăţii şi exact asta am vrut să arăt prin faptul ca am folosit acea piesă foarte scumpă.  E tragi-comic, sarcastic. E vorba despre lifestyle-ul pe care avem impresia ca ni-l poate da o haină, un logo sau preşul.

Reporter: Cum a fost primit pe urmă? Ai luat 10?

Catinca: Da! La noi la facultate, chiar am fost foarte fericită, la noi în facultate se dă foarte greu peste 80. Majoritatea profesorilor nu puncteaza peste. În momentul în care l-am pus în clasă am avut un feedback wow. Toţi colegii spuneau că nu mai vor sa prezinte după Catinca.

Catinca a luat contact cu lumea modei încă din copilărie. Mama ei este designer. 

Catinca: Ambii părinţi m-au influenţat înspre partea asta creativă. Pentru că amândoi sunt foarte creativi şi diferiţi. Când eram foarte mică, toata lumea ştie povestea asta. Mi-o povestesc de multe ori şi prieteni de familie. Cum ieşeam pe stradă cu câte trei poşete pe braţ, trei pălării, un ochi fardat albastru, unul verde. Eram aşa, foarte excentrică. Mă inspir de la toata lumea. Sunt foarte multe zone, dar cel mai mult mă atrage zona asta mai gotică, mai dark şi când vine vorba de haine, îmi place foarte mult negru, dar şi combinate cu accente glamour. Îmi place să experimentez. 

În paralel cu facultatea, Catinca scrie editoriale de modă şi colaborează cu  reviste mari din România şi străinătate. Dar a creat şi o linie de haine împreună cu mama ei şi se ocupă exclusiv de promovare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Invitatii Observator 12-14 » Povestea Catincăi Neguţ. Tânăra româncă din Barcelona care şi-a impresionat profesorii cu talentul ei:" Moda este o oglindire a societăţii"