Video Capcana investiţiilor "cu risc zero". De ce un plan financiar bun poate da greş: "Degeaba ai visuri"
Un plan financiar bun nu înseamnă doar visuri şi economii, ci mai ales investiţii făcute corect. La IQ Financiar, Iancu Guda explică de ce mulţi români pierd bani chiar dacă pornesc cu intenţii bune şi avertizează asupra celor mai periculoase capcane financiare promovate online.
"Un plan financiar trebuie să pornească de la visuri, care să fie ancorate în realitate, concretețe prin obiective, de preferat gândite pe termen lung", explică Iancu Guda, specialistul economic al Observator. Obiectivele clare îi ajută pe oameni să economisească suficient, dar şi să îşi păstreze echilibrul: bani puşi deoparte fără stres excesiv, cu timp pentru familie, sănătate şi viaţa personală.
Însă aici apare una dintre cele mai frecvente greşeli. Mulţi se opresc la primele etape şi cred că planul este complet. În realitate, spune specialistul, nu este suficient să ai visuri, obiective şi economii.
Greşeala care face diferenţa între câştig şi pierdere
"Degeaba ai visuri. Nu că degeaba, e necesar, dar nu e suficient", avertizează Iancu Guda. Problema apare atunci când investiţiile sunt alese greşit.
Poţi economisi corect ani la rând, dar dacă investeşti în instrumente nepotrivite, rişti să pierzi banii. "Ai obiective, economisești potrivit și suficient, dar investești greșit, cu instrumente nepotrivite și pierzi banii. Și e păcat", subliniază analistul.
Un mesaj esenţial pentru investitori este că strategia diferă de la un obiectiv la altul. Investiţiile pentru copil la majorat nu sunt aceleaşi cu cele pentru pensie, rambursarea unui credit ipotecar sau obţinerea unui venit pasiv pentru concedii.
"Răspunsul este diferit pentru fiecare obiectiv în parte", spune Iancu Guda. De aceea, întrebarea "în ce să investesc anul acesta?" este greşită din start.
Capcana "investiţiilor sigure" cu câştig mare
"E ca și cum mergi la doctor și îl întrebi, care este medicamentul perfect? Ori așa ceva nu există", explică specialistul. Fără analiză şi diagnostic, nu poate exista o recomandare corectă.
Aceeaşi regulă se aplică şi investiţiilor: obligaţiunile pot fi potrivite pe termen scurt, acţiunile pe termen lung, iar combinaţia trebuie adaptată fiecărui obiectiv.
Unul dintre cele mai periculoase mituri din mediul online este promisiunea unor câştiguri rapide şi sigure. "Nu există așa ceva să dublezi banii… cu risc zero", avertizează Iancu Guda.
Reclamele agresive, mesajele de tip pop-up sau contactările pe reţelele sociale sunt, de multe ori, tentative de fraudă. "Realitatea este că de multe ori sunt furturi", spune analistul.
Metodele clasice de fraudă care încă fac victime
De la mesaje trimise de persoane cu identităţi false, până la "câştiguri" la tombole la care nu te-ai înscris, scenariile se repetă. În multe cazuri, se cer datele cardului - o practică extrem de periculoasă.
"Cardul e folosit pentru plată, nu ca să încasezi niște bani", subliniază Iancu Guda, atrăgând atenţia că astfel de solicitări sunt un semnal clar de alarmă.
Pentru mai multe explicaţii şi exemple concrete, emisiunile pot fi urmărite pe Observatornews.ro, în secţiunea IQ Financiar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰