Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţii bizare la Jocurile Olimpice. Un boxer marocan a încercat să îşi muşte adversarul de ureche, în timpul meciului. VIDEO

Boxerul marocan Youness Baalla a încercat să-l muşte de ureche pe neo-zeelandezul David Nyika, în timp ce luptau în optimile de finală ale categoriei 91 de kilograme, din cadrul turneului olimpic. Gestul marocanului a reamintit de cel al lui de Mike Tyson, din al doilea meci pe care l-a disputat împotriva lui Evander Holyfield.

de Ovidiu Cojocaru

la 27.07.2021 , 18:33

La Tokyo, arbitrul nu a văzut incidentul, dar din fericire Baalla nu şi-a atins obiectivul de a-l destabiliza pe Nyika, care a câştigat lupta cu 5-0, transmite News.ro. Boxerului din Noua Zeelandă nu-i venea să creadă că arbitrul nu a văzut tentativa adversarului său şi a trebuit să verifice în zona mixtă că incidentul nu a trecut neobservat chiar de toată lumea. "Aţi văzut asta? Nu cred că arbitrul a văzut şi a fost cea mai apropiată persoană", a spus sportivul de 25 de ani.

"Nu mi-a aplicat o muşcătură completă. Din fericire, purta proteză şi eram cam transpirat. Nu-mi amintesc ce i-am spus. Fusesem deja muşcat o dată de piept la Jocurile Commonwealth-ului. Dar haide, omule, aici e la olimpiadă", a adăugat el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă
Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Jocurile Olimpice de la Tokyo » Reacţii bizare la Jocurile Olimpice. Un boxer marocan a încercat să îşi muşte adversarul de ureche, în timpul meciului. VIDEO