Antena Meniu Search
x

Curs valutar

500 de specialişti vor fi instruiţi în domeniul investigaţiilor financiare şi recuperării creanţelor

Parchetul General va instrui 500 de procurori, judecători, ofiţeri de poliţie şi specialişti cu competenţe şi cunoştinţe sporite în domeniul recuperării bunurilor provenite din infracţiuni şi al investigaţiilor financiare. Programul "Consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul investigaţiilor financiare şi al recuperării creanţelor provenite din infracţiuni" este finanţat de Eleveţia, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.09.2025 , 14:58

500 de specialişti vor fi instruiţi în domeniul investigaţiilor financiare şi recuperării creanţelor 500 de specialişti vor fi instruiţi în domeniul investigaţiilor financiare şi recuperării creanţelor - arhivă

Conform unui comunicat al Parchetului, obiectivul general al programului îl constituie creşterea capacităţilor autorităţilor române de aplicare a legii şi ale autorităţilor judiciare în domeniul investigaţiilor financiare şi al recuperării activelor provenite din infracţiuni.

Unul dintre obiectivele acestui program constă în instruirea pe teme legate de criminalitatea financiară şi recuperarea activelor a 500 de procurori, judecători, ofiţeri de poliţie şi specialişti.

De asemenea, se urmăreşte:

Articolul continuă după reclamă
  • instruirea a 50 de investigatori financiari pregătiţi să gestioneze investigaţii financiare complexe şi OSINT;
  • pregătire a 6 formatori certificaţi, echipaţi să pregătească la rândul lor alţi specialişti în recuperarea bunurilor şi investigaţii financiare;
  • efectuarea a trei misiuni internaţionale de schimb de bune practici şi cooperare în domeniul recuperării bunurilor şi investigaţiilor financiare;
  • organizarea unui eveniment tip masă rotundă, în cooperare cu jurnalişti de investigaţie, pentru discuţii deschise şi perspective asupra unor subiecte de interes comun.

Un alt obiectiv constă în modernizarea tehnicii pentru investigaţiile criminalistice digitale, prin achiziţionarea a patru licenţe de software pentru analiza blockchain distribuite către DNA, DIICOT, PICCJ şi ANABI şi instruirea utilizatorilor, precum şi o aplicaţie operaţională de server pentru investigaţii criminalistice digitale, utilizată de organele de aplicare a legii din cadrul DNA, DIICOT şi PICCJ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Justiţie » 500 de specialişti vor fi instruiţi în domeniul investigaţiilor financiare şi recuperării creanţelor