Amânare în cazul Elenei Udrea. Recursul în casaţie va fi judecat pe 20 iunie
Judecătorii ÎCCJ au amânat pentru 20 iunie decizia privind suspendarea executării pedepsei pentru Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Recursul în casaţie este ultima cale extraordinară de atac la care a apelat Elena Udrea pentru a nu executa pedeapsa de 6 ani.
- IPS Teodosie spune că mătăniile sunt mai bune pentru muşchi decât mersul la sală. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- PNL vrea alianţă cu toată dreapta după eliminarea Dianei Şoşoacă. Acuză că Marcel Ciolacu şi-a aranjat turul 2 cu George Simion
Judecătorii ÎCCJ au amânat decizia privind suspendarea executării pedepsei în dosarul Gala Bute, după ce Elena Udrea a apelat la recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac.
Conform informaţiilor obţinute de reporterul Observator Bianca Iacob, ÎCCJ vrea ca ordinul european de anchetă să fie refăcut, pentru că deşi Elena Udrea a zis că nu vrea să dea declaraţii în această fază procesuală, ci doar pe fond, judecătorii vor ca fostul ministru să spună clar dacă vrea să participe sau nu la proces.
La termenul precedent, trei avocaţi angajaţi de Udrea au explicat instanţei că fostul ministru a dat o declaraţie în Bulgaria şi nu mai doreşte să fie audiată prin videoconferinţă. Preşedintele completului de judecată a stabilit, însă, că Udrea trebuie citată în Bulgaria, astfel încât procesul a fost amânat pentru azi.
Elena Udrea susţine că este arestată ilegal de 46 de zile, „ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ”. Fostul ministru a prezentat şi o serie de motive pentru care consideră că decizia magistraţilor nu este legală. “Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, că urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Şova, Pop, Niţă, Valcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate”.
- Elena Udrea, mesaj din spatele gratiilor: "Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal. Doar mie mi s-a respins...
- Elena Udrea a obţinut o nouă amânare în procesul de extrădare. Avocaţii vor să aducă un expert care să...
- Fugara Elena Udrea îi imploră pe bulgari să nu o trimită în România. Le-a povestit că închisorile noastre...
Ce pedepse au primit Elena Udrea şi Rudel Obreja în dosarul Gala Bute
Între timp, la Sofia, România trebuie să trimită dosarul ei tradus ca magistraţii bulgari să vadă dacă aceasta a avut parte de un proces echitabil în România.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.
În martie 2017, instanţa supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.
Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită.
Procurorii au arătat în rechizitoriu că, în 24 iunie 2011, a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰